Duminica 22 Decembrie

Comunitatea Declic: „Ligia Deca ascunde comentariile cetățenilor la fel cum ascunde și Legile Educației”


Ce a făcut ministra Ligia Deca atunci când sute de membri Declic i-au scris pe Facebook să pună Legile Educației în dezbatere publică? A ascuns comentariile, la fel cum a făcut și cu Legile Educației.

Amintim că toată țara așteaptă să vadă noile Legi ale Educației, pe care ministra Ligia Deca a promis că le va pune în dezbatere publică, înainte de a le trimite în Parlament. Doar că aceasta s-a răzgândit pe ultima sută de metri și a decis să nu mai respecte dreptul cetățenilor de a-și spune cuvântul.

Proiectul de legi, inițiat de Sorin Câmpeanu, a fost analizat și modificat în ultimele luni de o comisie condusă de șefii celor 3 partide aflate la guvernare. Fără o dezbatere publică transparentă, riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor.

De exemplu, riscăm să ajungă în Parlament o prevedere extrem de toxică, ce lasă liceelor publice posibilitatea de a-și organiza propriile examene de admitere. Astfel, se va încuraja și mai mult industria meditațiilor, se va deschide o ușă largă corupției privind organizarea concursurilor de admitere la liceele de prestigiu, care-și vor putea selecta discriminatoriu elevii.

Nu putem accepta ca ministra Deca să confiște Legile Educației și să le lase la decizia exclusivă a unui Guvern condus de un premier acuzat de plagiat. Mai avem doar câteva zile în care noi, cetățenii, putem reacționa. Pe 15 februarie, legile vor fi trimise în Parlament. Acum este momentul să îi cerem Ligiei Deca să pună în dezbatere publică Legile Educației, de urgență. Semnează chiar acum petiția! Fii parte a mișcării prin care cetățenii pun presiune pe ministra Ligia Deca să desecretizeze Legile Educației!”, transmite Comunitatea Declic.

deca.png

Comentarii Facebook