Duminica 22 Decembrie

Concurența pe centuri între Boc și Tișe. Consiliul Județean Cluj: Un nou pas înainte pentru mini-centura ocolitoare a Clujului


Consiliul Județean a emis certificatul de urbanism pentru modernizarea DJ 105T Berindu - Săliștea Veche. În paralel, Boc anunță că Centura Metropolitană a fost aprobată de Guvern și se poate face. Citește AICI detalii. 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a emis certificatul de urbanism necesar în vederea reabilitării și modernizării drumului județean DJ 105T Berindu - Săliștea Veche.

Cuprins între pozițiile kilometrice 14+447 (Săliștea Veche) și 19+470 (Berindu), DJ 105T străbate comunele Chinteni și Sânpaul.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Odată reabilitat, acest drum județean va putea fi folosit ca o veritabilă centură ocolitoare a zonei metropolitane Cluj. Prin modernizarea acestuia vom asigura, practic, o rută alternativă importantă care va evita traficul rutier, adeseori extrem de aglomerat, de pe drumul național DN 1F Baciu - Sânpaul - Topa Mică - limită cu județul Sălaj”.

Sectorul vizat are o lungime de peste cinci kilometri și face legătura între alte două sectoare situate pe acest drum județean care au făcut deja obiectul unor investiții ale Consiliului Județean, finanțate din fonduri europene, respectiv sectoarele Popești - Corușu - Săliștea Nouă - Săliștea Veche și Berindu - DN 1F.

Urmează etapa obținerii avizelor și autorizațiilor de construire, precum și demararea licitației de execuție a lucrărilor.

Lucrările de modernizare și reabilitare a acestui sector de drum vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Comentarii Facebook