Duminica 22 Decembrie

Consiliul Județean Cluj va construi primul Centru Integrat de Transplant din România și din Sud-Estul Europe


Consiliul Județean Cluj a recepționat anteproiectul, prima fază din cadrul procesului de proiectare a viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj. 

A fost, astfel, definitivată tema de proiectare, fiind înaintate Consiliului Județean rezolvările arhitecturale propuse precum compartimentarea interioară, planurile nivelurilor, cotele generale ale construcției, etc. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Avansăm într-un ritm alert cu această investiție ce va poziționa definitiv Clujul pe harta extrem de puținelor centre de transplant multiorgan din Europa. Chiar în cursul zilei de astăzi vom depune la Primăria Cluj-Napoca avizul de oportunitate necesar întocmirii PUZ-ului”.

Conform anteproiectului, configurația spitalului este una integrată și relaționată funcțional cu serviciile medicale din zonă, având în vedere amplasarea strategică a acestuia. Astfel, cele patru niveluri subterane reprezintă „zonele fierbinți” ale spitalului, acestea urmând a fi dotate cu cele mai avansate facilități de diagnostic și tratament. Tot aici vor fi amplasate zonele de parcaj și cele de aprovizionare logistică și medicală. Parterul este dedicat zonelor publice, ambulatoriului, administrației și unităților de cercetare. În ceea ce privește cele cinci etaje supraterane, acestea vor fi dedicate secțiilor de internare și de recuperare. Spitalul va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului.

Primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic. 

Proiect-arhitectură.jpg

Comentarii Facebook