Duminica 22 Decembrie

Crin Antonescu dă vina pe PSD pentru eșecul referendumului

 

În cadrul unei ședințe privind analiza rezultatului referendumului, Crin Antonescu a acuzat PSD de acest eșec. 

 

El ar fi spus că social-democraţii sunt cei care au dorit introducerea cvorumului pentru validarea consultării populare, precizează unele surse citate de Realitatea TV.

 

Crin Antonescu ar fi afirmat că nu PNL a cerut suspendarea lui Traian Băsescu.

 

Antonescu a declarat, în 22 august, că USL nu putea să nu accepte cvorumul de 50% plus unu din populaţia cu drept de vot la referendum. ”Noi am respectat întotdeauna regulile. Într-un stat de drept când guvernezi nu îţi poţi permite niciun centimetru dacă vrei democraţie, stat de drept, să te abaţi nicio secundă. Noi nu puteam impune o lege împotriva avizului CCR”, a afirmat Antonescu, citat de Agerpres.

 

Liderii PNL au analizat, joi, rezultatele referendumului din 29 iulie.

Comentarii Facebook