Duminica 22 Decembrie

Crin Antonescu: ”Să rupem USL? Poate e și asta o variantă”


Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seara, că se opune cu desăvârșire desemnării Codruței Kovesi la șefia DNA de către Victor Ponta, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla, Antonescu precizează că și ruperea USL-ului poate fi o variantă.

"În momentul în care doamna Mona Pivniceru a făcut personal opţiunea fermă pentru Curtea Constituţională, în acel moment, premierul a solicitat acest interimat (la Ministerul Justiţiei - n.r.) şi mie îmi pare că, atât cât suntem în continuare în alianţă, nu putem refuza premierului acest drept", a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune la Antena 3, conform Mediafax.

El a precizat că, dacă premierul Victor Ponta, din poziția de ministru interimar al Justiţiei, o va propune pe Kovesi pentru şefia DNA, "categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL".

"Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă", a continuat liderul PNL, adăugând însă că are îndoieli în această privinţă.

"Teama mea cea mai mare nu e nici măcar aceea că premierul Ponta o poate numi pe Kovesi, teama mea e că putem continua să o ducem aşa", a mai spus Antonescu, susţinând că nu trebuie făcute compromisuri nici cu Traian Băsescu.

"Premierul a solicitat acest interimat şi mie îmi pare că, atâta vreme cât suntem în continuare în alianţă, cât susţinem acest guvern, nu-i putem refuza premierului acest drept (de desemnare a procurorilor - n.r.). Atunci ajungem de fapt la capătul poveştii, dacă premierul Ponta va face între propunerile sale propunerea Laura Codruţa Kovesi la DNA, categoric o pot spune şi în numele PNL - deşi nu am un act oficial, nu am făcut o şedinţă a forurilor politice, văd şi eu opiniile - categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL", a afirmat Antonescu.

El a precizat că vor fi oameni care vor întreba dacă ar trebui să se rupă USL.

"Unii oameni vin şi spun <> Ce să facem, să rupem USL care înseamnă ceea ce înseamnă în acest moment? Poate e şi asta o variantă. Am serioase îndoieli, am serioase îndoieli însă şi o spun ca un om care nici personal şi nici pentru partidul său nu a căutat beneficiile guvernării (...) Eu nu sunt om care să mă cert pe crâmpeie de putere, şi pe crâmpeie de buget, eu mă bat cu oricine dacă e nevoie, chiar şi cu colegii mei de partid, chiar şi cu premierul Victor Ponta, pe lucruri mari, pe lucruri de principiu, pe lucruri fundamentale, pe direcţiile acestei ţări", a mai declarat preşedintele PNL.

Antonescu a mai spus că în cazul în care se va merge pe o negociere cu președintele Traian Băsescu pentru alegerea procurorilor șefi, "se poate şi aşa, nu e iraţional, nu e în afara logicii".

Comentarii Facebook