Duminica 22 Decembrie

CTP: ”Există și lucruri sfinte”

 

Editorialistul Cristian Tudor Popescu critică ideea de ”libertate absolută de exprimare” vehiculată abundent în mass-media după atentatele din Franța.

 

”Subsemnatul am scris nişte texte la adresa trimişilor lui Dumnezeu pe Pământ, adunaţi în ceea ce se cheama BOR, pentru care aş merita probabil să fiu găurit de zeci de ori de către sfinţii părinţi cu pistolul ţinut sub sutană, potrivit gradului, încă de pe vremea lui Ceauşescu-Dumnezeu”, scrie CTP în editorialul intitlulat ”Există și lucruri sfinte”.

 

”Uneori, ma ducea pixul să îi amestec şi pe Iisus sau pe Maica Precistă în sarcasmele destinate PDG-ului Godporatiei şi preoţilor lui pe arginţi, dar mă opream la timp. Nu din evlavie. Nu sunt credincios, nu practic nicio religie. Dar am cunoscut şi oameni care iubesc sincer personajele simbol ale creştinismului şi convertesc această iubire în bunătate faţă de semeni. Pe ei i-aş fi jignit şi îndurerat cât se poate de nemeritat”, precizează editorialistul.

 

”În Cairo, am dormit nopţi întregi cu mobile proptite în uşa camerei de hotel, din pricina textelor pe care le expediam la Adevărul, în care prezentam realităţile sumbre ale Egiptului musulman şi sărac lipit, în vreme ce securiştii lui Mubarak îi incingeau telefonul lui Dumitru Tinu la redacţie”, conform Gândul.

Comentarii Facebook