CTP suplimentează cursele în Florești: Pivariu: Trebuie prioritizat transportul în comun, în detrimentul mașinii personale


După cele mai recente discuții purtate cu reprezentanții Companiei de Transport Public, vor fi introduse încă trei curse suplimentare pe rutele din Florești, începând de luni 21 noiembrie, în funcție de necesitățile comunicate de pe traseu. 

La începutul lunii octombrie, pe linia M21 s-au suplimentat un număr de 4 autobuze cu plecare din zona fostei ferme de pui de pe str. Cetății. 

Situația se va putea îmbunătăți însă, doar dacă cetățenii aleg să nu se mai deplaseze preponderent cu autoturismul personal, ceea ce face ca mijloacele de transport public să rămână blocate în trafic la orele cele mai importante. 

Evoluția timpilor de parcurgere a traseelor a fost monitorizată în întreaga zonă metropolitană în relația cu intrările în municipiu la orele de vârf. 

Decizia de suplimentare, din nou, a mijloacelor de transport public face parte din măsurile care să eficientizeze transportul public și reducerea timpilor necesari deplasărilor. Vom continua să evaluăm situația și vom colabora permanent cu Compania de Transport Public. 

Înțeleg provocările legate de traficul rutier, vremea nefavorabilă, când cu toții trebuie să ajungem la timp la destinație. Cred de asemenea, că putem încerca, obiectiv, să alegem deplasarea mai mult cu mijloacele de transport în comun și mai puțin cu autoturismul personal și cred că în acest mod putem vedea îmbunătățiri”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.

Floreștenii se mobilizează! Șoferii își pun la dispoziție mașinile celor care merg spre Cluj-Napoca

Comentarii Facebook