Duminica 22 Decembrie

Cu trenul de la Cluj-Napoca la Budapesta în doar 3 ore și jumătate? Ministrul Ungar al Transporturilor, vizită la Cluj: „Fac lobby la guvern”


Autoritățile de la Budapesta vor iniția negocieri cu Guvernul Român pentru realizarea unei căi ferate de mare viteză care să lege Budapesta de Cluj-Napoca. Declarația a fost făcută vineri la Cluj-Napoca de ministrul ungar al Construcțiilor și Transporturilor, János Lázár, aflat într-un mini-turneu prin mai multe orașe din Transilvania.

În cadrul vizitei sale, ministrul a declarat că autoritățile de la Budapesta au în plan demararea negocierilor cu România pentru realizarea unei căi ferate de mare viteză care să lege Budapesta de Cluj-Napoca, scrie Krónika.

nene.jpeg

Ministrul ungar al Transporturilor,  János Lázár (foto centru), însoțit de deputatul Csoma Botond (foto stânga)

Fac lobby la guvern împreună cu mulți dintre ceilalți prieteni ai mei de aici pentru ca o cale ferată de mare viteză între Budapesta și Cluj să poată fi implementată. Aceasta depinde parțial de modul în care cele două infrastructuri feroviare și cele două șine de cale ferată pot fi reconciliate și, parțial, de ce fel de cooperare putem stabili între ministerele transporturilor din România și din Ungaria”, a declarat János Lázár.

Ministrul consideră că o astfel de investiție ar avea drept rezultat o îmbunătățire semnificativă a calității cooperării dintre Ungaria și România. El susține că parcurgerea distanței dintre Budapesta și Cluj-Napoca ar fi posibilă, cu un tren de mare viteză, în doar trei ore și jumătate. János Lázár a afirmat că a venit la Satu Mare, Sălaj și Cluj-Napoca în numele premierului Viktor Orbán, pentru a face bilanțul investițiilor făcute de comunitățile maghiare sau de bisericile istorice cu finanțare din Ungaria. 

Comentarii Facebook