Duminica 22 Decembrie

Cum s-a fraudat REFERENDUMUL LA CLUJ cu ajutorul țiganilor. Interceptări telefonice calde cu oamenii lui Crin Antonescu din RECHIZITORIU

 

Mai multe personaje ale lumii interlope, în frunte cu Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, au fost trimise în judecată în dosarul privind fraudarea Referendumului de la Cluj și din alte județe ale Transilvaniei.

 

Procurorii DNA Cluj au stabilit exact ce s-a întâmplat în zilele de 28 și 29 iunie, de Referendum, când oamenii trimiți de Crin Antonescu la Cluj au pus la cale o adevărată mașinărie de vot, bazându-se pe complicitatea țiganilor de la Pata Rât. Aceștia au fost duși cu autocarele Fany prin tot județul, pe la diverse secții de votare, fiind plătiți cu bani, dar și mâncare, mici și bere.

 

În data de 28 iulie 2012 învinuitul Samson Dumitru a dispus învinuiţilor Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel să se deplaseze în Cluj Napoca unde aveau o misiune clară de mobilizare a alegătorilor la vot prin promiterea de foloase materiale puse la dispoziţie chiar de el. În acest sens, învinuitul Samson Dumitru le-a cerut celor patru ca odată ajunşi la Cluj să ia legătura cu învinuitul Măgurean Bogdan Cristian (zis și Kamaz) şi împreună cu acesta să declanşenze acţiunea de mobilizare a electoratului. Pentru contactarea învinuitului Măgurean Bogdan, la data de 28 iulie 2012 învinuitul Samson Dumitru a apelat la martorul …, cel care i-a furnizat datele de contact ale lui Măgurean, făcând astfel legătura între cei doi.

 

Astfel, imediat după miezul nopţii, cei 4 învinuiţi au pornit cu două maşini din Bucureşti, nu înainte ca învinuitul Niculae Nicholas Vitto să ia legătura cu învinuitul Măgurean Bogdan Cristian pe care l-a anunţat că a doua zi vor ajunge la Cluj şi-l vor căuta.

 

În jurul orei 07,30, în dimineaţa de 29 iulie 2012 învinuiţii Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel au ajuns în Cluj Napoca şi l-au căutat pe Măgurean Bogdan la locuinţa acestuia de pe strada …(acesta locuind temporar la amicul său, învinuitul R. R. S.). Fiind foarte de dimineaţă, au stabilit cu Măgurean să se vadă mai târziu, în jurul orei 10,30, la Restaurantul … pentru a discuta concret acţiunile ce urmau a fi întreprinse.

 

În cadrul acestei întâlniri, la care au participat toţi cei 4 învinuiţi veniţi din Bucureşti precum şi învinuitul Măgurean Bogdan Cristian, acestuia din urmă i s-a solicitat în mod expres contactarea cunoştinţelor sale din mediul pe care-l frecventează pentru a mobiliza la vot alegători, activitate pentru care i s-au promis sume de bani ce urmau a fi remise la finele zilei. Acţiunile solicitate învinuitului Măgurean Bogdan Cristian erau stabilite pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot unde să aplice ştampila pe varianta cu răspunsul DA, iar pe de altă parte, să pregătească în  localităţi de pe raza judeţelor Cluj, Alba, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş, echipe de câte 3-5 băieţi, interlopi, care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin.

 

În timp ce se aflau la restaurant, învinuitul Măgurean Bogdan (Kamaz) a contactat pe amici de-ai săi cărora le-a cerut să mobilizeze alegători la vot şi să ofere sprijin unor lideri politici locali în acest sens. Totodată, Măgurean Bogdan le-a comunicat acestora numere de telefon ale persoanelor pe care să le contacteze şi de la care vor afla amănunte cu privire la activităţile ce le vor fi solicitate în cursul zilei”, se arată în rechizitoriul DNA Cluj. 

 

După cum rezultă din actele de urmărire penală, în continuare învinuitului Măgurean Bogdan i s-a cerut să contacteze lideri ai comunităţii .... din Pata Rât, cărora li s-au promis sume de bani pentru mobilizarea la vot a locuitorilor din această comunitate, iar alegătorilor li s-au promis mâncare şi băutură. Pentru punerea în aplicare a celor stabilite, învinuitul Măgurean Bogdan a fost solicitat să se deplaseze la sediul PNL din municipiul Cluj Napoca de unde, la indicaţiile punctuale ale învinuitului Samson Dumitru, transmise prin intermediul învinuiţilor Nica Tudorel şi Biţu Constantin Sebastian, acesta a coordonat, telefonic, pe palierul său de acţiune, activitate de mobilizare a votanţilor prin persuadarea lor prin intermediul învinuitului Hanzi Nicuşor Ştefan”, se mai arată în documentul citat.

 

De altfel, începând cu ora 12,25 învinuitul Samson Dumitru a ajuns şi el la sediul PNL Cluj, unde va petrece aproape întreaga zi (precizăm aici faptul că învinuitul Samson Dumitru s-a deplasat din Bucureşti în Cluj Napoca cu un elicopter, folosind serviciile societăţii … SA; el a aterizat pe Aeroportul Internaţional Cluj Napoca la ora 12,10 iar la ora 12,25 se afla deja la sediul PNL Cluj din strada…).

 

Astfel, la ora 13,31 îl regăsim pe învinuitul Măgurean Bogdan (cunoscut sub porecla de Kamaz) la sediul PNL Cluj de unde l-a contactat pe învinuitul Hanzi Nicuşor Ştefan căruia i-a cerut o întâlnire la staţia.

 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da ? Mă NICUŞOR, ia îmbracă-te şi hai acolo la .., unde ne vedem noi de obicei, să-ţi zic să faci nişte chestii. Tu ai mulţi acolo, aşa-i ?

HANZI NICUŞOR – Da, da, da.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No, vii să-ţi zic ce să faci, bine ?

HANZI NICUŞOR – No hai că vin, că amu…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN - Da pregăteşte tu aşa ţiganii în mare parte, că-ţi zic eu ce să faci, bine ?

HANZI NICUŞOR -No, hai că vin.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – … nimic, mergem la…, la un fel de război. Hai ! Hai ! Te pup ! Ciao ! No, în cât timp ?

HANZI NICUŞOR – Într-o jumate de oră îs acolo eu, la ..……………”, se arată într-o interceptare.

 

Învinuitului Hanzi Nicuşor Ştefan i s-a promis o sumă de bani ce urma să-i fie remisă la finele zilei. ”Învinuitul Hanzi a fost de acord cu cele solicitate dar, pentru că avea programat în acea zi un spectacol muzical în comuna Bonţida, i-a rugat pe martorii … să adune votanţii din Pata Rât cărora să le spună că, cei care vor merge la vot vor primi mici şi bere.

 

În acest context, pentru a face deplasarea în cadrul comunităţii şi mobilizarea oamenilor, care locuiesc în mai multe zone disparate în aşa zisul cartier Dallas, învinuiţii Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel au remis martorilor … suma de câte 100 lei pentru combustibilul ce urmau să-l consume în cadrul deplasărilor.

 

Imediat după ce a plecat de la întâlnire, învinuitul Hanzi Nicuşor l-a contactat pe învinuitul Măgurean Bogdan şi i-a comunicat numărul persoanelor ce locuiesc în comunităţile .... din Pata Rât şi în comunele Apahida, Cojocna pe care le va mobiliza la vot, precizându-i că are nevoie de autocar doar pentru cei din Dallas:

 

„……………………………………………………………

HANZI NICUŞOR – No zi-i la băiatu ăla să-şi noteze COJOCNA…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – …Da !

HANZI NICUŞOR – În COJOCNA îs vreo 600.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – COJOCNA 600. Stai numai un pic ! Stai un pic, stai un pic, stai aşa ! 600 de oameni ?

HANZI NICUŞOR – Da, da ! APAHIDA 900.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da unde trebuie autocare ?

HANZI NICUŞOR – Autocare n-o să-ţi trebuiască nicăieri, numaidecât la DALLAS.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Unde ?

HANZI NICUŞOR – La…, la DALAS.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – La DALAS ?

HANZI NICUŞOR – Da, da, da !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No bun.

HANZI NICUŞOR – De acolo te sună…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Îi APAHIDA acuma merg oamenii ?

HANZI NICUŞOR – Da, da, da ! Da, da, da !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi în COJOCNA merg acuma ?

HANZI NICUŞOR – Şi în COJOCNA. Deci acum se duc toţi liderii, că eu am lideri, ştii, peste tot.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Până la şase-şapte merg toţi oamenii ?

HANZI NICUŞOR – Toată lumea-i la vot până la ora aia !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Până la şapte toată lumea. No bun, APAHIDA şi COJOCNA. No bine, NICUŞOR. Bun. Zi-i lui DALAS să mă sune, că cred că numai lui îi trebuie autocare.

………………………………………..

HANZI NICUŞOR – Mă tati, am acolo… pe coaste.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – E !

HANZI NICUŞOR – Am acolo nişte băieţi, au buletine de oraş. Mă înţelegi ? Din CLUJ.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – E !

HANZI NICUŞOR – Şi ăia trebuie duşi la diferite secţii, ştii ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Nu, mă ! La orice secţie poţi să-i duci, mă !

HANZI NICUŞOR – Nu, dacă-i din oraş, trebuie să meargă la secţia lui.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – E. Păi atunci zi-i să-i ducă.

HANZI NICUŞOR – No. Am pe unu acolo care are dubă, da n-are bani de benzină, de de-astea.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Păi dă-i un milion, NICULE, că ţi-l dau diseară eu înapoi ! Dă-i tu un milion de la tine.

HANZI NICUŞOR – E, da eu am venit la APAHIDA.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Zi-i…, zi-i la careva să-i dea un milion, de acolo, şi i-l dai tu înapoi.

HANZI NICUŞOR – Problema că dacă… Auzi ! Dacă eu nu-s acasă, n-are nimeni.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No băgami-aş p... în dracu ! Şi apoi atunci cum să fac, no ?

HANZI NICUŞOR – No. Şi… Numai aşa dacă nu îi zic când trimiţi tu autocaru, îi trimiţi un milion pe autocar ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Sau aşa, dacă trimit la DALAS.

HANZI NICUŞOR – No.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Să-l trimit la DALAS, îi dă şoferu un milion, de la autocar………………………………….”, se arată într-o altă interceptare.

 

În timp ce învinuitul Hanzi Nicuşor, folosindu-se de martorii … mobilizau la vot alegătorii din comunitatea .... din cartierul Pata Rât-Dallas şi aşteptau autocarul pentru deplasare la secţia de votare, învinuiţii Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel s-au deplasat în comuna Floreşti, aflată la ieşirea din municipiul Cluj Napoca spre Oradea, cu sarcina de a mobiliza la vot persoane care să fie transportate în acest sens în Câmpia Turzii la o secţie de votare.

 

Aici, învinuiţii au adunat comunitatea .... pe o stradă din localitate şi le-au propus celor prezenţi să fie de acord să fie duşi la votare la mai multe secţii de votare din mai multe localităţi din judeţul Cluj, unde vor fi deplasaţi cu autocarele, fiecare urmând să primească la ieşirea de la secţii suma de 50 de lei. În timp ce învinuiţii Niculae şi Chiraş se aflau în Floreşti, pe stradă au apărut şi au parcat un număr de 2 autocare de la firma … SRL Cluj Napoca, maşinile rămânând în aşteptare pentru a îmbarca oamenii care vor fi duşi la vot.

 

Până la ora 19,20 când s-au pus efectiv în mişcare, s-au adunat 41 de persoane care au fost de acord să voteze în contra sumei de 50 de lei. Între aceste persoane s-au aflat şi învinuiţii Hoca Daniel, Hoca Marius Ioan, Hoca Petre, Lăcătuş Florin, Otvos Vasile, Aşchilean Adrian, Hoca Alexandru, H.I., Otvos Aladar, Muza Gabriel, Zolesak Remus care, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012 îşi exercitaseră deja dreptul constituţional de a vota, în mod liber.

 

Această împrejurare au adus-o la cunoştinţa învinuiţilor Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel care i-a asigurat că nu este nicio problemă dacă au mai votat deoarece ei „au rezolvat” acolo unde vor fi duşi la vot. Totodată, învinuiţii Chiraş şi Niculae i-au sfătuit pe aceştia să îşi dezlipească eticheta autocolantă de pe buletine sau chiar le-au luat ei buletinele şi au desprins etichetele care atestau că votaseră în acea zi. 

 

În continuare, învinuiţii i-au însoţit pe cei 41 de alegători, deplasându-se împreună cu aceştia spre Câmpia Turzii cu un singur autocar al firmei .., condus de martorul …. Celălalt autocar a părăsit gol locul unde a fost parcat. 

 

În timp ce se afla pe Autostrada Transilvania, la ora 20,02, şoferul autocarului a fost contactat telefonic de către martorul …. care a dorit să ştie unde se află şi când apreciază că va ajunge în Câmpia Turzii, spunându-i că-l va aştepta la intrarea în oraş pentru a-l ghida spre o secţie de votare. Aceştia s-au întâlnit în jurul orei 20,40 în apropierea magazinului .., martorul … s-a urcat în autocar şi l-a îndrumat pe şofer pe câteva străzi din oraş până au ajuns la Şcoala … unde se aflau Secţiile de Votare 171 şi 172 Câmpia Turzii. 

 

Imediat ce pasagerii au coborât şi au intrat în secţie martorul .. a pus în mişcare autocarul spre un loc de parcare unde urma să aştepte alegătorii. A fost însă la scurt timp oprit de un echipaj de poliţie care l-a legitimat şi i-a cerut explicaţii cu privire la scopul deplasării, sens în care i-a luat şi o declaraţie. Procedurile cu poliţia au durat ceva timp, astfel că alegătorii aduşi din comuna Floreşti nu au mai găsit maşina şi nici conducătorul auto la ieşirea de la vot. La fel, au dispărut şi învinuiţii Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel care s-au deplasat înapoi la Cluj Napoca folosind, cel mai probabil, serviciile unei firme de taximetrie.(la ora 21,07 învinuitul Niculae Nicholas a contactat firma … din Câmpia Turzii, iar imediat după aceea, contactele sale telefonice îl plasează, după poziţia geografică a celulelor pe traseul Câmpia Turzii, Turda, Tureni, Cluj Napoca, unde a ajuns la ora 22,00 în centru)

 

Potrivit declaraţiei date de martorul .., după oprirea sa de către poliţie a raportat situaţia şefului său .. (director de transport la firma …), s-a speriat de consecinţele celor petrecute şi, cu toate că a fost sunat în mai multe rânduri de către ..care i-a cerut să meargă să recupereze alegătorii, a preferat să stea parcat până după ora 23,00 când se închideau secţiile de votare. După această oră a revenit la Şcoala …, a îmbarcat persoanele din Floreşti care mai aşteptau după maşină şi le-a dus acasă.

 

Din datele desprinse din listele electorale permanente ale Secţiilor de votare nr.411, 412, 415 Floreşti, judeţul Cluj precum şi din cele aflate în listele suplimentare ale secţiilor 171 şi 172 Câmpia Turzii rezultă că învinuiţii Hoca Daniel, Hoca Marius Ioan, Hoca Petre, Lăcătuş F, Otvos Vasile, Aşchilean Adrian, Hoca Alexandru, H. I., Otvos Aladar, Muza Gabriel, Zolesak Remus au votat de două ori în cadrul referendumului organizat la data de 29 iulie 2012.

 

 Astfel:

- învinuitul Otvoş Vasile a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi la fel pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Zolesak Remus a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de votare  415 în comuna Floreşti, .. şi la fel pe lista electorală suplimentară, de la Secţia 173 Câmpia Turzii .

- Învinuitul Otvos Aladar a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, .., şi la fel pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Lăcătuş Florin a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 412 din comuna Floreşti,  şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Hoca Petre a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi pe  lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Hoca Marius Ioan a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul H. I. a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 412 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 172 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Hoca Daniel a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Hoca Alexandru a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 172 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Aşchilean Adrian a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 411 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 172 din municipiul Câmpia Turzii, 

- Învinuitul Muza Gabriel a votat pe lista electorală permanentă de la Secţia de Votare nr. 414 din comuna Floreşti, şi pe lista suplimentară de la Secţia de Votare nr. 173 din municipiul Câmpia Turzii.

 

Audiaţi fiind, învinuiţii au recunoscut votul multiplu exercitat în cadrul referendumului din data de 29 iulie 2012, arătând că au fost convinşi să voteze şi a doua oară de către învinuiţii Niculae Nicholas Vitto şi Chiraş Gigi Daniel care le-au promis suma de 500 lei de fiecare şi i-au „asigurat” că nu vor avea probleme. În ce priveşte sumele de bani promise, din declaraţiile învinuiţilor a rezultat că, după organizarea referendumului, au primit doar suma de 40 lei fiecare, de la o persoană rămasă neidentificată:

 

Între timp, în jurul orei 17,00, în comunitatea .... din Pata Rât alegătorii erau adunaţi spre a fi duşi la vot, însă autocatul promis nu ajunsese, situaţie în care învinuitul Hanzi Nicuşor l-a contactat pe învinuitul Măgurean Bogdan pentru a-i cere să urgenteze deplasarea pentru că oamenii aşteptau. Precizăm că, la acea oră, învinuitul Măgurean Bogdan se afla într-un local în apropiere de sediul PNL Cluj:

 „…………….

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da, NICU !

HANZI NICUŞOR – Trimite-i că… autocaru la DALAS !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Păi i-am trimis ! A zis că într-o oră-două, până ajunge la…

HANZI NICUŞOR – I-ai trimis deja ? Alo !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da !

HANZI NICUŞOR – I-ai trimis ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da, NICUŞOR, i-am trimis, da mai trebuie o oră până adună toată lumea, că-s 300 de familii acolo. Mă auzi ?

HANZI NICUŞOR – Da, da trimite-i un autocar ! Acuma !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Sau să-i trimit… la tine ?

HANZI NICUŞOR – Da, da, da, la PATA RÂT acolo !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Trimitem un autocar………”

 

 „……………………..

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da, NICU !

HANZI NICUŞOR – Ai trimis acolo autocar ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Acuma merge autocar acolo ! L-am sunat pe DALAS, am văzut că m-a sunat, mi-a dat apel, da îi închis. Adică n-a răspuns, nu că îl are închis.

HANZI NICUŞOR – E ?! Cam în cât timp ajunge acolo ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – În 15-20 de minute îi acolo.

HANZI NICUŞOR – Ok, bun ! Bun !

………………………………….”

 

În jurul orei 17,30 în cartierul Pata Rât a ajuns şi un autocar al firmei ..condus de martorul … care a îmbarcat un număr de aproximativ 45 persoane pe care le-a transportat la Secţia de votare nr. 155 din cartierul Someşeni, judeţul Cluj. După exercitarea dreptului la vot, aceştia au fost transportaţi înapoi la domiciile lor.

 

După cum rezultă din declaraţiile martorilor … în vederea determinării lor în a vota în data de 29 iulie 2012 au fost abodaţi de învinuitul Hanzi Nicuşor Ştefan care le-a promis în schimbul votului că vor primi la finele zilei mici şi bere. De asemenea, în cursul zilei de 29 iulie 2012, martorii … au transmis comunităţii .... să se adune în vederea deplasării la vot, precizându-le că va sosi un atocar care-i va transporta la secţia de votare.

 

Seara, după ora 20,00, după ce alegătorii s-au întors în cartier, învinuitul Hanzi Nicuşor Ştefan l-a contactat pe învinuitul Măgurean Bogdan căruia i-a comunicat că a reuşit să mobilizeze alegători şi din comunităţile din Apahida şi Bonţida şi i-a amintit că au făcut o promisiune rromilor care acum aşteptă micii şi berea:

 

- Discuţie la ora 18,10 „…………………..

HANZI NICUŞOR – M-ai sunat ?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No cum îi în APAHIDA ?

HANZI NICUŞOR – Mă, îi ok aici, merge lumea !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Cum ?

HANZI NICUŞOR – Merge lumea aici !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Acolo eşti, nu ?

HANZI NICUŞOR – Da, da, da !

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No.

HANZI NICUŞOR – No, şi acuma fug până la BONŢIDA, urgent fug şi acolo, să văd ce-i şi acolo.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Du-te la BONŢIDA şi trimite-i ! 

HANZI NICUŞOR – No.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No hai că vorbim prea mult pe telefon şi am vorbit destule pe telefon………………………”

 

- Discuţie la ora 20,13 

 

„……………..

HANZI NICUŞOR –  Prin ce zonă eşti?

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Păi, …aici-s la sediu. Aştept…Da, aştept şi cu acesta să văd ce, cum?  … sunat şi BISTRIŢA.

HANZI NICUŞOR –  Da, da, da.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Să zic să …de ceva mici şi alea?

HANZI NICUŞOR –  Apoi ar trebui dară că vezi că…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Acolo…Acolo la voi? La tine?

HANZI NICUŞOR –  Aha.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  No, bine. Cam cât…acesta să zic pentru mici? Să cumperi tu şi să faci acolo şi bere la toată lumea.

HANZI NICUŞOR –  Ce să…? Ar trebui vreo…De vreo zece milioane ar trebui.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Zece, cincişpe, aşa-i?

HANZI NICUŞOR –  E!

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  No, eu…vorbesc şi apoi te descurci tu, aşa-i?

HANZI NICUŞOR –  Mă descurc eu cu ei, sigur. O să-l trimit pe MIHAI…O să-l trimit pe MIHAI şi pe băiatul acela, pe PEPE.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  BINE. DAR NU ÎNCĂ. ÎNCĂ NU PÂNĂ AJUNG EI. CĂ EI NU-S AICI…ACESTA. AU PLECAT UN PIC DE AICI SĂ VADĂ ALTCEVA ÎN ALTE PĂRŢI, ŞTII?

HANZI NICUŞOR –  No.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  No. Şi când ajung aici, te sun şi vin acolo. Sau ne întâlnim undeva. Bun?.......................................................”, se mai arată în rechizitoriu.

 

Între personajele care au coordonat faudarea referendumului au apărut probleme, pentru că Dumitru Samson nu și-a mai plătit complicii. 

 

În aceiaşi seară, potrivit susţinerilor învinuitului Măgurean Bogdan Cristian, la rândul său, şi el şi-a primit partea de bani promisă, care s-a ridicat la suma de 6000-7000 lei. Banii proveneau de la învinuitul Samson Dumitru şi i-au fost daţi în mână de învinuitul Biţu Constantin Sebastian. Chiar dacă, în declaraţia sa, învinuitul Măgurean Bogdan a arătat că nu ştie cine anume i-a dat banii, indicând că probabil era un băiat pe nume „Sorin”, interceptările realizate în cauză în data de 30 iulie 2012 stabilesc fără dubiu că banii proveneau de la învinuitul Samson Dumitru iar cel care i-a predat efectiv lui Măgurean a fost învinuitul Biţu Constantin Sebastian. 

 

Astfel, a doua zi, după referendum, pe când învinuiţii Samson, Nica, Biţu, au revenit în Bucureşti, învinuitul Măgurean Bogdan a fost contactat de camarazii săi din judeţul Arad, nemulţumiţi că ei nu fuseseră plătiţi de nimeni. Deoarece fuseseră contactaţi de către învinuitul Măgurean Bogdan, iar acesta apelase la ei la solicitarea venită de la învinuitul Samson Dumitru, transmisă aşa cum am mai arătat prin învinuiţii Nica Tudorel şi Biţu Constantin, Măgurean s-a decis să ia legătura cu Samson Dumitru şi să ceară să onoreze „serviciile” prestate. 

 

În acest sens, înainte de a intra în legătură cu învinuitul Samson Dumitru, învinuitul Măgurean Bogdan a apelat un amic al său, …, căruia i s-a confesat asupra problemei ce o are de rezolvat. Discuţia puratată este relevantă sub aspectul faptelor infracţionale în care învinuiţii Măgurean şi Samson au fost implicaţi în ziua referendumului, precum şi rolul esenţial avut de învinuitul Samson Dumitru, cel care a finanţat mobilizarea la vot prin săvârşirea de infracţiuni:

„………………………………………..

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Da? B., hai să îţi povestesc ceva şi tu îmi spui dacă îi bine să reacţionez aşa sau nu eu.

.. –  Ia, zi!

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Aseară cu alegerile astea a fost mâna dreaptă a lui C.A. (Crin Antonescu), aici la CLUJ.

.. – Aoleu! Fine, vorbeşti. Nu mai pot vorbi. Gata!

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Amu stai un picuţ că nu-i nimic rău.

… –  Zi!

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Nu-i nimic rău. Fii atent! Oamenii au venit să-i ajut. Nişte chestii legale. Mă înţelegi tu, no în fine. I-am ajutat. Toată TRANSILVANIA m-a sunat la şapte…

M.I.D. – Nu mai vorbi, fine. Nu mai vorbi. 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Bine. Bun. Zice „Domnule, uite…Ă…Extraordinar, copilul zice, dacă nu te găseam pe tine eram mort.” Bine, în fine. A trecut…

.. –  Aoleu! Zi mai scurt…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  N-ai…n-ai pe ceva să mă suni? Dar nu-i nimic ilegal…ilegal.

… – Deja tot ce mi-ai spus tu acum nu-i nimic ilegal dar ...bagă la puşcărie.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  De ce? Că doară n-am făcut nimic rău. … –  Ţi-am spus. Mai zi-i pe ocolite că eu înţeleg. Nu trebuie să-mi…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Bun. No, fii atent! Eu am zis „Mă, omule, eu n-am încredere în voi. N-am încredere în nimeni.” Bine. Mă sună…

.. – …

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  ….vorba de …. Şi îl sună pe … să-mi arate că el îi om de încredere. Înţelegi?

… –  Aşa.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Şi acum zice … „Domnule KAMAZ, frate.” Ştii că mă cunoştea de acolo de la…no. Ştie şi de…Te ştie pe tine. „KAMAZ…”

M.I.D. – …

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  „…fratelo, nu-ţi face griji” zice către mine. „Ai încredere în DAN.” Şi am zis „Băi, nu. Eu am încredere în tine şi în DAN că suntem prieteni. Dar n-am încredere în restul care-s în spatele lui.” Înţelegi?

… –  Aşa. Şi…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Într-un final oamenii n-o fost corecţi. Acum tu ce zici? Să-l sun pe …. şi să zic „Mă!...”

… – Clar.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  „….am încredere în DAN acela.”

… –  Clar.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Da?

 …. – Da cum.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  No, că…să iau numărul de la el şi amu am numărul. Şi acum îl sun şi îi zic „Mă, prietene! Mă, … uite! Aseară am vorbit ai zis să am încredere în DAN acela. Da? Da. E! Vezi că omul nu s-a ţinut de ce am vorbit.”

… –  No, …, acum sună-l tu şi zi-i să…

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  No, bun.

……………………………………………………………………………………..

… – „Şi tu ce ai zis? Da, păi, că-i OK.”

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  „Da, păi, că…”

… –  Bun.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  „Bă, ai încredere în DAN că …oamenii serios.” Bine,………………………………………….” 

 

              În acelaşi scop, învinuitul Măgurean Bogdan l-a apelat în continuare şi pe martorul .., cel care i-a făcut legătura cu învinuitul Samson Dumitru, tocmai pentru a-i reproşa că Samson nu şi-a onorat toate promisiunile financiare făcute în ziua de 29 iulie 2012:

„………………………………………………..

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Măi  fratelo, ştii de ce te-am sunat ? Eu nu am numărul lui DAN, a lui băiatul ăsta.  Acum tu îl ai. Tu vorbeşte cu el, cu DAN ...

… –  Da. 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Întreabă-l pe elo. Că omul dacă e cinstit să-ţi recunoască, că m-o sunat la şepte noaptea, şi zice ,,Copile, toată TRANSILVANIA asta , dacă nu erai tu, beleam p…, zice. Ei de acolo m-o sunat , şi o zis că dacă nu erai, beleai p.” Nu în CLUJ, CLUJUL, SĂLAJUL, ORADEA, BISTRIŢA m-o  sunat. La  ora şase jumătate era 13, în... de la 10, de le 7 dimineaţa, în 12 ore nu o fost nnimic. În două ore o fost 35% , 32 virgulă nu ştiu cât la sută.  În două ore după ce m-o sunat pe mine.  Mă înţelegi ?

.. –  Da. 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  E, dar oamenii  nu o fost cinstit până la sfârşit. Adică omul nu o fost chiar corect. Nu cu mine, ştie bine că i-am dus trei bulibaşe. Trei bulibaşe, mă înţelegi ce zic. 

.. –   Da. Da, da, da, da.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Şi oamenii şi-or făcut în  nu ştiu cât este aici în zonă. 

… –  Da... 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Ă... o uitat. Şi i-am zis ,,Măi omule, vezi că  ăştia când  sunt la alegeri, cum s-o dus  2900, pot să ţi-i ducă şi în faţă acolo, că mă sună pe mine oamenii, din respect pentru mine, că  au ruşine. Numai de mine ascultă oamenii, înţelegi ?  

… –  Da.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Şi el o văzut lucrul aista. Că eu când am... El o fost de faţă, că o venit, şi când am dat noroc cu el, m-o luat în braţe, celălalt, T. ala, mă strângea de mână. Zice ,,Măi, tu eşti minune, măi copil.” Şi stai...fratelo, m-o sunat dimineaţa la opt. Eu nu am pregătit nimic, nu am ştiut nimic. Aşa pe nepregătite, am sunat băieţii şi ,,mergeţi acolo, faceţi una  ...duceţi, duceţi, duceţi.”

… –  Da.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Înţelegi ? Din toate oraşele frate. În toate oraşele. Şi au văzut ei cu ochii lor.  Şi seara îmi zice ,,Măi, dacă nu dădeam de tine, eram  mâncat de tot.”

…………………………………………………………….

… –  Bine. Lasă că vorbesc cu el. Vorbesc, dau de el...

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  ... că vreau să-ţi zic, eu sincer... eu am făcut, după ce am vorbit cu tine. Mai erau nişte băieţi cu mine, o văzut şi ei. 

… –  Îhî. 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Înţelegi ?  Şi eu le-am zis ,,No gata, am vorbit cu …...”   Zic ,,Măi DAN, uite, eu am încredere în tine  şi în …, dar vezi că  în restul  ...” ,,Nu fratelo, că eu sunt aici, eu...” ,,Bine tată, zic, dacă tu eşti bine, dar vezi că...” No, şi după ce am vorbit cu tine, am zis că e în regulă, nu e problemă, lasă că mâine le rezolvăm.   Ei, astăzi nu o mai răspuns la telefon oamenii.  

.. –  Ei, o să sun eu acum şi o să vorbim. Da ?  

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Nu, că...  să-i zici  ,,Măi DAN, vezi că copilul ala te-o  ajutat pentru mine.”

… –  Eu ştiu ce vorbesc. Lasă că  ştiu eu.  Acesta e numărul tău, da ?

 

                Mai târziu în aceiaşi seară martorul N.B. i-a comunicat învinuitului Măgurean Bogdan numărul de telefon al învinuitului Samson Dumitru pentru a putea discuta direct modul de rezolvare a situaţiei ivite privind remiterea banilor:

„……………………………………………………………………….

 MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Alo ? 

.. –  KAMAZ, am vorbit cu el ... mi-a zis că a rezolvat toate problemele acolo. Ia sună-l şi vorbeşte, dacă e.

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Păi eu... Cu DAN ai vorbit ?

..–  Acum am vorbit cu el , da. 

.. –  Normal. Tu vorbeşte cu el acum, că mie mi-a răspuns. 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Măi, dar eu nu am numărul lui

… –  Ţi-l dau imediat.

………………………………………

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Da, bun, bun.  

.. –   ..

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN …

…..–  .....

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Da...  

.... –   ..

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN –  Da.

.... –  ..... ………………………….”, se mai arată în documentul citat.

 

Persoane trimise în judecată în acest dosar sunt: Samson Dumitru, Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, Măgurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan, Hoca Daniel, Hoca Marius-Ioan, Hoca Petre, Lăcătuş Florin, Otvos Vasile, Aşchilean Adrian, Hoca  Alexandru, Muza Gabriel, Otvos Aladar și Zoleszak Remus.

 

Rechizitoriul a fost realizat de procurorii Valentin Horia Şelaru și Elena Botezan.

Comentarii Facebook