Dan Tarcea le cere clujenilor să renunțe la mașini: Au câte 2-3 mașini. Nici centura metropolitană nu ne salvează


Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, i-a acuzat pe clujeni că au câte 2-3 mașini. 

Soluții miraculoase de a rezolva problema traficului nu sunt. Uitați-vă și la alte state care au făcut aceste analize timp de 50-60 de ani de zile. Prioritatea numărul 1 acolo este transportul în comun, mijloacele de transport alternative și culoarele pietonale și abia după aceea, mașina. 

În condițiile în care, în acest moment există atâtea mașini în municipiu, nu ai cum să faci străzi suficient de late, încât să încapă toate. Nici măcar centura metropolitană nu va rezolva problema traficului pentru că mașinile vor fi tot în cartiere. Dacă noi, acasă, mai avem câte 2-3 mașini în fiecare familie, până când nu înțelegem că trebuie să renunțăm, să lăsăm mașina numai pentru concedii sau ca să mergi să îți vizitezi părinții, nu se poate rezolva această problemă”, a declarat viceprimarul la un post de radio local. 

Dan Tarcea locuiește în Florești. Moderatorul emisiunii nu l-a întrebat, dacă el circulă cu mijloacele de transport în comun sau cu mașina personală.

În declarația de avere din 2021 apare că deține un singur autotorism, un Fiat 1800, din 1967. În declatația de avere din 2019 a scris că avea și un Golf VI din 2012, pe care l-a vândut.

Comentarii Facebook