Duminica 22 Decembrie

Dan Voiculescu este PENTRU o nouă suspendare a lui Traian Băsescu

 

Senatorul PC Dan Voiculescu a declarat că susține o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.

 

Nu am ştiut de acordul de coabitare şi vreau să fiu cât mai clar: eu nu cred în coabitare cu Traian Băsescu. Acest om nu poate coabita cu nimeni. Dacă poate, e foarte bine. Eu nu am nimic împotrivă ca România să intre într-o zonă de stabilitate, dar nu cred că Băsescu e capabil de coabitare. Sunt foarte atent ca această coabitare să nu se transforme în fraternitate. Ştim că în această etapă de 8 ani s-au făcut foarte multe nelegiuri pentru care există vinovaţi: ce mi-e mie teamă este ca nu cumva să nu existe un alt pact de iertare a păcatelor, să nu ne trezim că unii din membrii USL încearcă să-şi rezolve probleme iertând greselile celorlalţi.

 

Faptul că Băsescu negociază ce se întâmplă de mâine, de poimaine - el îşi dă seama că nu mai are putere- şi se gândeşte cu groază la ce se va întânpla când Justiţia îşi va face cu adevărat datoria în ceea ce-i priveşte.

 

Era momentul în care exista riscul ca România să continue scandalul, adică Traian Băsescu să nu-l nominalizeze pe Ponta ca premier, ca atare dacă scopul la momentul respectiv a fost depăşirea crizei politice, eu nu cred că a fost o chestiune care trebui reproşată. După gustul meu era mult mai bine să nu se întâmple noaptea să nu se facă la Cotroceni, dar e chestiune de formăm nu de fond. Pe fond, România are nevoie de linişte, coabitarea nu poate exista cu Băsescu.

 

Voi fi permanent atent la ce se întâmplă şi dacă voi vedea că oameni importanţi din USL au relaţii privilegiate de o formă sau alta cu membrii ai clanului Băsescu, pentru mine e un semn de alarmă că s-a întâmplat ceva. Niciodată nu am să fiu de acord să fraternizez cu Regimul Băsescu, cel care a făcut atâta rău României.

 

Totul depinde de modul în care se va comporta Traian Băsescu. Dacă ne lasă să construim, nu vom avea nimic cu el.

 

Eu nu cred că Băsescu nu va încheia al doilea mandat şi că probabil se va ajunge la inevitabilul din 2007, respectiv suspendarea şi demiterea. Asta este singrua soluţie ca România să se dezvolte în linişte. Voi susţine această soluţie.

 

Eu cred că opţiunea e foarte clară. Noi avem un proiect politic, USL are un proiect politic, care vorbesşte despre permerul Victor Ponta şi candidatul la preşedinţie Crin Antonescu. Eu nu cred că luptele din PNL sunt atât de importante precum doreşte presa să le prezinte. Cred că sunt opinii ale unora şi altora. Eu vă asigur şi vreau pe această cale să liniştesc pe cei din opoziţie, că PNL nu va avea probleme majore la congres şi Crin Antonescu va fi preşedintele Senatului şi candidatul PNL la prezidenţiale”, a afirmat Dan Voiculescu, la Realitatea TV.

Comentarii Facebook