Duminica 22 Decembrie

Danel Buda:”Demisia Guvernului Ponta este mai mult decât necesară, pentru recredibilizarea României”

Preşedintele Comisiei Juridice de Discipină şi Imunităţ, deputatul Daniel Buda, consideră că raportul Comisiei Europene poziţionează România la nivelul anului 2005, înaintea aderării României la Comunitatea Europeană, cauza principală a acestui raport fiind Guvernul Ponta.

”Acţiunile anti-democratice, promovate în ultimele două luni de către Antonescu şi Ponta, au avut un impact negativ asupra eforturilor susţinute, privind procesul de reformare a sistemului judiciar românesc. Raportul surprinde în mod obiectiv progresele înregistrate de România pentru consolidarea statului de drept şi independenţa justiţiei, însă dezaprobă în mod ferm presiunile exercitate împotriva justiţiei şi solicită luarea unor măsuri imediate pentru îndepărtarea abuzurilor comise în ultimele două luni de Guvernul Ponta.”, a declarat într-o conferință de presă deputatul Daniel Buda

Acesta mai precizează și că acțiunile şi atacurile în serie lansate de guvernul Ponta asupra justiţiei şi instituţiilor statului de drept, au fost cuantificate la capitolul regreselor majore, înregistrate de statul român.

”România are nevoie de un Guvern care să respecte legile statului, să respecte principiile şi valorile democraţiei, dar mai presus de orice, statutul european al României şi angajamentele asumate în faţa oficialilor europeni. De aceea, consider că demisia Guvernului Ponta este mai mult decât necesară, pentru recredibilizarea României pe plan European şi Internaţional.”, a mai declarat Buda.

Comentarii Facebook