Duminica 22 Decembrie

Daniel Buda a sesizat Comisia Europeană în cazul grupărilor extremiste maghiare trebuie

 

Europarlamentarul Daniel Buda îi cere președintelui Comisiei Europene, domnului Jean-Claude Juncker, să ia măsuri față de ”gestul extremiștilor maghiari”.

 

Atitudinea instigatoare a grupării extremiste maghiare este inacceptabilă într-o Europă unită, fondată pe valori precum toleranța, respectul față de drepturile omului, față de libertățile fundamentale și a statului de drept.

 

Defăimarea simbolurilor naționale este un act reprehensibil, cu urmări grave asupra relațiilor diplomatice, iar săvârșirea unor astfel de acțiuni contravine flagrant cu prevederile Convenției de la Viena. Sintagma ”Unitate prin diversitate” trebuie să reprezinte acum, mai mult ca niciodată, motto-ul statelor membre iar acesta trebuie să fie reflectat prin acțiuni concrete de către autoritățile naționale”, a declarat Daniel Buda.

 

Europarlamentarul a precizat că România nu trebuie să urmeze modelul Spaniei, ”unde o situație insuficient de bine gestionată a generat probleme pentru Uniunea Europeană. Oficialii europeni și, în special președintele Comisiei, domnul Jean-Claude Juncker, trebuie să adopte o poziție imediată în legătură cu acest incident condamnabil și să dispună toate măsurile necesare pentru a se asigura inviolabilitatea și integritatea misiunilor diplomatice ale României, dar și ale celorlalte state membre. Voi trimite în această săptămână o scrisoare oficială domnului Jean-Claude Juncker în care o să-i solicit să intervină în acest caz și să îmi comunice totodată măsurile luate.

 

Tensiunile și rivalitățile unor grupuri restrânse de partizani ai extremismului nu pot umbri progresele istorice și relațiile diplomatice între două state membre care și-au asumat angajamente comune, în spiritul valorilor Uniunii Europene. Totodată, premierul maghiar Viktor Orban trebuie să se delimiteze de gestul incalificabil al acestor extremiști fanatici care, prin astfel de acțiuni reprobabile, urmăresc să pună la îndoială existența statului unitar național român, acum în Anul Centenarului”.

Comentarii Facebook