Miercuri 18 Decembrie

Daniel Buda îi adresează o întrebare publică ministrului Agriculturii, înainte de a pleca din Minister

 

Europarlamentarul clujean Daniel Buda îl întreabă pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ”de ce a schimbat regulile în timpul jocului în privinţa Sub-Măsurii 7.2 din PNDR?”.

 

Îi solicit ministrului Daniel Constantin să explice public de ce Ministerul Agriculturii şi Autoritatea de Management pentru PNDR au decis ieri să schimbe regulile în timpul jocului în privinţa Sub-Măsurii 7.2 ”Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, mai exact pentru infrastructura de drumuri. 


Regula depunerii de proiecte prin PNDR pentru această Sub-măsură a fost stabilită de către Minister şi Autoritatea de Management pentru PNDR, prin documentele aprobate şi făcute publice şi anume Ghidul Solicitantului şi Anunţul de lansare a sesiunii. Au fost alocaţi aproximativ 200 de milioane de Euro pentru această sesiune iar înscrierea de proiecte a început în data de 24 septembrie. S-au putut înscrie proiecte indiferent de punctaj însă au fost contabilizate ca fonduri doar proiectele cu punctaj peste pragul de de calitate al lunii, respectiv 60 de puncte în luna octombrie. Regula a fost aceea că sesiunea se va opri în momentul în care proiectele depuse cu punctaj peste gradul de calitate depăşeşc 120% din suma alocată. Sesiunea de depunere a proiectelor a expirat sâmbătă, 31 octombrie iar din informaţiile deţinute până în acest moment, au fost depuse aproximativ 400 de proiecte”, a precizat Daniel Buda.

 

Marţi seara, ministrul Daniel Constantin a emis un ordin de ministru prin care să se redeschidă sesiunea de depunere a proiectelor până în data de 18 decembrie. ”Având în vedere faptul că sunt depuse proiecte care însumează fonduri mai mari decât suma alocată pentru Sub-măsură, încălcarea regulilor stabilite prin documente oficiale ne determină să credem că această prelugire este făcută cu dedicaţie de către ministrul Constantin, pentru anumite entităţi care nu s-au încadrat în timp pentru depunerea proiectelor.


Aşadar, îi solicit ministrului Daniel Constantin ca înainte de a pleca din Ministerul Agriculturii odată cu depunerea mandatului Guvernului de către premierul Ponta, să explice public şi de îndată de ce a schimbat regulile în timpul jocului în privinţa Sub-Măsurii 7.2 şi dacă Comisia Europeană a fost înştiinţată în privinţa acestei modificări care contravine grav principiilor privind garantarea şanselor egale, respectarea regulilor şi a legalităţii şi încalcă interesul comunităţilor din România”, a mai afirmat europarlamentarul clujean.

 

Daniel Buda va sesiza ”Comisia Europeană cu privire la aceste modificări care vor afecta grav procesul de absorbţie a fondurilor europene”. 

Comentarii Facebook