Duminica 22 Decembrie

De la Vâlcele spre Rediu nici autobuzele nu mai vor să circule, din cauza gropilor - FOTO


Clujenii care parcurg zilnic drumul spre satul Rediu, dinspre Vâlcele, își distrug zilnic mașinile.  Primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar, susține că președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a promis de 11 ani repararea drumului, pe care îl au în subordine, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Starea drumului, după cum se poate vedea și în poze, este sub orice critică, fiind groapă lângă groapă.

Drumul care face legatura din Vâlcele (dupa Feleac) si satul Rediu are 4 km și arata ingrozitor. Mai rau ca dupa al Doilea Razboi Mondial. Vorbim despre un drum situat la 14 km de Cluj-Napoca”, ne-a relatat Ciprian Mădărășan.

Topirea zăpezilor a făcut mai mult rău, pentru că a scos la iveală gropile de pe Drumul M103 (care iese de pe E60). ”Dupa ce a inceput sa se topeasca gheata si zapada, drumul arata mai mult decat rau, nici cu 5km/h nu se poate merge, masinile se rup in doua, si noroiul e destul de mare. Nimeni nu face nimic, nu mai spun ca asfalt se tot promite din 2015 si nici piatra nu au adus de anul trecut de la Paște. Soferul autobuzului a spus ca daca nu se face nimic nu o sa mai vina sa efectueze cursele zilnice pentru ca nu poate sa mearga pe drum. Si nimeni nu il baga in seama de la Primarie”, ne-a mai spus clujeanul.

Primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar, a declarat că de 11 ani are promisiuni de la Consiliul Județean Cluj că drumul va fi aslaftat și de 11 ani nu se face nimic. 

Drumul nu e prost, este un dezastru total. De 11 ani facem tot felul de plecăciuni pentru a fi asfaltat și cei de la Consiliul Județean Cluj nu fac nimic. S-au asfaltat drumurile din toate vârfurile de munte, dar la noi nu. Am promisiuni că până în 2020 va fi asflatat, dar vom vedea. Drumul este unul important pentru că face legătura între Cluj-Napoca - Vâlcele - Rediu - Aiton. Avem o firmă de transport care a câștigat licitația pentru transport județean, dar nu mai poate veni cu autocarul pentru că drumul este îngrozitor. Acum au introdus o mașină care are sub 20 de locuri. Vă dați seama cum vin în ea navetiștii, muncitori și elevi... Sunt înghesuiți ca sarmalele”, a spus primarul Făgădar, ales pe listele PSD. Întrebat dacă rivalitatea dintre partide îi afectează pe oameni (Alin Tișe, șeful CJ Cluj este din PNL, iar primarul din PSD), Nicolae Făgădar a spus: ”Vă las pe dvs să judecați”.

Peste 50 de oameni fac naveta zilnic din Aiton și Rediu spre Cluj-Napoca. Dacă ar fi drum bun, cu siguranță ar fi mult mai mulți, având în vedere că satul Rediu este la 14 km de Cluj-Napoca.

Primarul a spus că, deși nu se găsesc bani pentru asfaltare, an de an Consiliul Județean, prin președintele Alin Tișe, semnează ordine de pietruire. ”Vin cu autogrederul și pietruiesc. Lucrarea ține până la prima ploaie și apoi iarăși e groapă lângă groapă. Pe noi ne-a favorizat că a nins și a înghețat drumul, așa s-a putut circula. Cum vine primăvara va fi dezastru”, a mai spus edilul.

Consiliul Județean susține că a vrut să refacă drumul, dar licitația a fost contestată în instanță, iar CJ Cluj a pierdut.

Vă aducem la cunoştinţă că trecerea unui drum din categoria celor de piatră, cum este sectorul de drum la care faceţi referire, într-o categorie superioară, respectiv asfaltat, presupune includerea acestuia într-unul din programele de modernizare şi reabilitare şi, implicit, parcurgerea tuturor etapelor necesare şi obligatorii: licitarea serviciilor de proiectare, realizarea proiectului, obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construcţie, licitarea serviciilor de execuţie a lucrărilor. 

În acest sens, sectorul de drum Vâlcele – Rediu – Aiton situat pe drumul judeţean DJ 103M, a fost inclus în Programul de lucrări de modernizare şi reabilitare aferent anilor 2016 – 2018. În urma includerii drumului judeţean DJ 103M în acest program, au fost demarate procedurile de licitare a serviciilor de proiectare, iar mai apoi, de atribuire a acestora. Câștigătorul serviciilor de proiectare nu și-a mai onorat obligațiile contractuale, iar în paralel a existat și o contestație la adresa câștigătorului. Această situație a fost tranșată în justiție, prin sentință hotărându-se anularea licitației serviciilor de proiectare și reluarea acesteia.

În urma unei analize a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Cluj şi ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, sectorul de drum Vâlcele – Rediu – Aiton situat pe drumul judeţean DJ 103M, a fost inclus în Programul de lucrări de modernizare şi reabilitare aferent anilor 2018-2020.

Vă informăm că, momentan, am ajuns în faza de atribuire a serviciilor de proiectare conform ofertelor depuse, însă rezultatul licitatiei a fost contestat. Urmează ca, după soluţionarea acestei contestații, să fie demarate procedurile de licitare a serviciilor de execuţie a lucrărilor.

De asemenea, în perioada imediat următoare va fi realizată o evaluare  şi va fi întocmit un referat de încheiere a unui contract de lucrări de întreținere pe acest sector de drum. Lucrările de întreținere vor demara imediat după întocmirea acestui contract, dar numai în condiţii meteorologice favorabile desfăşurării acestui tip de lucrări”, precizează Consiliul Județean Cluj.

Dacă aveți probleme cu drumurile în localitățile în care locuiți, ne puteți reclama acest lucru și noi vom sesiza oficial și cere Consiliului Județean Cluj să explice situația. Puteți să ne trimiteți imagini și sesizări pe adresele office@stiridecluj.com, investigații@stiridecluj.com sau pe pagina de Facebook.

Comentarii Facebook