De Ziua Constituției, fostul judecător clujean Cristi Danileț transmite un mesaj clar întregului popor: „Cea mai frumoasă profesie este cea de cetățean”
Fostul judecător clujean Cristi Danileț a transmis un mesaj tuturor românilor de Ziua Constituției, precizând că pe 8 decembrie, 1991, poporul român a aprobat-o prin referendum, făcând astfel un legământ valabil pentru toți, în viață la acea dată și cei care s-au născut anterior.
„Constituția este actul fundamental al unei țări. Ea are două părți: una privește STATUL - prevede modul de organizare a principalelor organe, instituții, autorități publice; cealaltă privește INDIVIDUL - prevede 31 de drepturi fundamentale și 4 îndatoriri fundamentale. Constituția stă la baza tuturor legilor. Când o lege contrazice Constituția, ea este înlăturată de Curtea Constituțională. Actuala Constituție recunoaște supremația dreptului european când este vorba de drepturile omului și obligativitatea tratatelor internaționale ratificate de România”, a scris Cristi Danileț pe o rețea de socializare.
Totodată, fostul judecător a amintit tuturor că deciziile Curții Constituționale și legile sunt obligatorii, dar asta nu înseamnă că nu pot fi criticate.
„Posibilitatea de a critica, dezbate, de a ne revolta și a protesta sunt de esența democrației. Cea mai frumoasă profesie este cea de cetățean. Adică om implicat în viața cetății. Cât timp suntem activi și vigilenți la ce se întâmplă în jurul nostru, suntem vii”, a conchis Cristi Danileț.
10 Comentarii
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Justiția de C A C A T
Sunteți cei mai corupti din România. Mor ții mamii voastre de je goși.
Nu ați condamnat politicieni corupti, traficanți de droguri, drogati care omoara oameni cu mașina, violatori de minori!
Sa crăpați în chinuri impreuna cu familiile voastre!
@Dan: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Si eu cred la fel.
Si de aceea, pentru a protesta fata de pensiile speciale pe care le au judecatorii iesiti la pensie la 48 de ani o sa merg la vot.
Si voi vota cu oricine dar nu cu cei care le-au dat aceste pensii.
Si voi mai vota si cu Calin Georgescu. Nu de alta, dar are mai mult atasament afisat fata de tara asta, decat ati facut… Citeste mai departe
@roni: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Care trebuie să respecte constituția României, indiferent de context. Iar în cazul alegerii președintelui, nu trebuie îm****te capetele alegătorilor ca X sau y este “ alesul” .
@Iar cea mai plătită este de judecator:
@Iar cea mai plătită este de judecator: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
nu mai exista, au fost trimisi in somaj toti
@bulisor: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe