Duminica 22 Decembrie

Declarația liderului Jobbik despre reanexarea Transilvaniei la Ungaria



Liderul partidului extremist magjiar Jobbik, Vona Gabor, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Digi 24, despre situația maghiarilor din România, dar și despre posibilitatea reanexării Transilvaniei la Ungaria.

În cadrul interviului, liderul Jobbik a precizat că relațiile româno-ungare sunt schimbătoare, la nivel politic, datorită ”rănilor istorice” suferite de ambele națiuni.

Le văd schimbătoare, fluctuează. Deşi există multe răni istorice în ambele naţiuni, una faţă de cealaltă, şi de multe ori ele dau posibilitate unor conflicte politice româno-ungare, eu regret de fiecare dată când sunt folosite diferite argumente, nu neapărat cu un scop anume, ci din raţiuni de politică internă. Am întâlnit de multe ori aceste situaţii în ultimii 25 de ani. Dar şi mai mult regret când suntem folosiţi de jocurile marilor puteri. Şi văd acum semnele acestui fenomen. Concret, mă gândesc la situaţia în care marile puteri folosesc conflictele româno-ungare pentru a ne folosi ca pioni pe tabla lor de şah. Ei adâncesc şi ascut conflictele noastre, ne întorc unul împotriva celuilalt, şi în locul coexistenţei paşnice, normale, relaţiile româno-ungare devin terenul conflictelor. Aşa cum am spus, văd şi trăiesc aceste lucruri. Vă spun sincer, nu sunt optimist în privinţa viitorului apropiat. Consider că atât politica externă ungară, cât şi cea română trebuie să fie foarte lucide dacă vrem să evităm conflicte majore”, a declarat Vona Gabor în cadrul unui interviu realizat la Budapesta, pentru Digi24.

Acesta este de părere că maghiarii din Transilvania au nevoie de autodeterminare și autonomie, precizând că vrea ca toți maghiarii ”să trăiască sub aceași patrie”. Liderul partidului a vorbit și despre posibilitatea reanexării Transilvaniei la Ungaria, precizând că nu este o posibilitate reală, ci își dorește o unire ”emoțională” cu ungurii din Ardeal.

Posibilitatea ca Ungaria să reanexeze Transilvania nu este una reală. Nu este o chestiune nici de actualitate, nici reală. Din acest motiv, nu întâmplător, programul Jobbik vorbeşte despre autonomie şi autodeterminare. Dar când am răspuns, tot la o întrebare, dacă aş vrea ca toţi maghiarii să trăiască în aceeaşi patrie, am spus da, evident, pe plan emoţional, dacă vreodată istoria ne va oferi această şansă, atunci nu pot renunţa la acest lucru. E o chestiune emoţională. Dar politica, cum am spus, este un domeniu raţional, sau cel puţin e bine să fim raţionali şi să nu ne pierdem luciditatea. Iar luciditatea îmi spune că astăzi, interesul Ungariei şi cred că şi al României, este să rezolvăm problemele etnice româno-ungare, eu consider că pentru aceasta este nevoie de dreptul la autodeterminare în Transilvania şi mai ales în Secuime. Dacă reuşim să rezolvăm problema aceasta, atunci am rezolvat practic toate probleme din relaţiile româno-ungare, şi putem începe să construim, prin cooperare, o Europă Centrală şi de Est mai puternică, mai capabilă să-şi apere interesele economice şi politice”,a mai spus Vona Gabor.

Comentarii Facebook