Demolarea garajelor în Cluj, o soluție bună, dar insuficientă pentru problemele orașului. La 100 de garaje demolate rezultă doar 125 de locuri de parcare
Demolarea garajelor din Cluj, deși reprezintă un pas important, nu este suficientă pentru a rezolva problemele de trafic și lipsa locurilor de parcare din oraș. În urma demolării a 100 de garaje, se obțin doar 125 de locuri de parcare, ceea ce nu acoperă cererea în creștere a locuitorilor municipiului.
La Cluj-Napoca mai sunt de demolat încă 4000 de garaje, până acum au fost demolate 6000.
„Acolo unde am desființat garajele, situația juridică a terenurilor a fost clară. Au rămas acele garaje care sunt pe terenuri cu probleme. Am demolat până în acest moment aproximativ 6000 de garaje.
Mai sunt încă vreo 4000 de garaje pe domeniul public și vom continua demolările. Suntem pe punctul de a putea să finalizăm încă o procedură de demolare a garajelor. Ne-am asumat acest lucru și vom duce acest lucru la bun sfârșit.
Așa cum am menționat, în condițiile în care demolăm o platformă de garaje, avem un spor între 22 și 25% a numărului de parcări rezultate. Adică, la 100 de garaje demolate vor rezulta 125 de locuri de parcare.
Deci, consider că este clar un beneficiu pentru locuitorii municipiului Cluj-Napoca. Eu cred că până la sfârșitul anului vom avea clară situația ca să putem să intrăm iarăși în acea procedură de desființare a garajelor”, a declarat Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.
Că e un beneficiu pentru locuitori să se demoleze garaje nu mai e de explicat nimănui. Întrebarea este ce facem cu alți mii de locuri care așteaptă cu anii un loc de parcare. La asta autoritățile încă nu au răspuns.
8 Comentarii
Trebuie demolate toate garajele din oraș .... trebuie făcute locuri suplimentare eventual demolate 2,3blocuri .Nu de alta dar nu au unde parca vitele jegoase care ne sufocă orașul ...
La noi in Gheorgheni s-au demolat cotetele, foarte bine! Rezultatul? O avocata ce are o fundatie draga primariei ocupa acum abuziv 5 locuri de parcare, de unde avea doua garaje. Sunt doi adulti intr-un apartament, altii asteapta de ani de zile pentru un loc si nimic! Președintele asociației de locatari 4 locuri. O familie ce are o firma agreata de… Citeste mai departe
@Cetățean indignat : Defapt, asta e schema, locurile marcate cu vopsea le distribuie primaria cui doreste, pe cand garajele erau proprietatea cuiva. Am citit tot aici in comentarii de ceva angajata din primarie care s-a mutat intr-un bloc decurand si imediat a primit si loc de parcare desii altii asteptau de ani de zile.
Demolarea garajelor nu se face doar pt. a crea mai multe locuri de parcare ci si pentru ca multe dintre ele erau folosite ca depozite, altele erau cuiburi de gandaci, soareci si sobolani, unii si-au facut afumatoare pentru procul taiat de Ignat, iar unele au fost facute astfel incat gazduiau cate doua masini si un mic depozit subteran.
Am putea demola si niste blocuri. Daca se demileaza destule scade si cererea creste si spatiul.
Propun sa fie demolate toate blocurile situate la adrese cu numar impar.
In orice oras mare singura solutie buna sunt parcarile supraetajate. Sunt mai scumpe la inceput, dar pe termen lung rezolva problema parcarilor definitiv. Boc nu vrea sa bage bani in astfel de investitii fiindca nu o sa mai aiba bani de proiecte inutile (gen betonarea malului Somesului).
@Parcari supraetajate: pai nu ai in manastur, in Hasdeu si in centru 2 parcari supraetajate? Daca dai cu hate, macar documenteaza-te, nu te face de ras. Io pe astea le stiu, sut sigur ca mai sunt si altele
@asdas: