Duminica 22 Decembrie

Deputat clujean, trimis în judecată pentru matrapazlâcuri pe bani publici

 

Deputatul UDMR Cluj, Mate Andras-Levente, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului general, pentru conflict de interese.

 

Clujeanul este acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei, potrivit PICCJ.

 

Mate Andras-Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Începerea umăririi penale a deputatului UDMR Cluj, Mate Andras Levente, a început în martie 2013, sub acuzația de conflict de interese, după ce și-a angajat soţia la cabinetul parlamentar.

 

Inițial a fost dispusă măsura neînceperii umăririi penale, dar aceasta a fost infirmată de prim-adjunctul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Potrivit Ministerului Public, în rezoluţia începerii urmăririi penale se arată că, la data de 16 martie 2010, la propunerea deputatului Mate Andras Levente, soţia sa a fost angajată de către Camera Deputaţilor, prin contract individual de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârşitul mandatului de deputat, contract care a fost avizat chiar de către acesta.

 

Soţia deputatului Mate Andras Levente a încasat, în perioada martie 2010 - ianuarie 2011, suma totală de 5.508 lei.

 

Mate Andras a declarat la începerea umăririi penale, în luna martie, că nu își face griji pentru aceste acuzații. ”Am fost citat şi m-am prezentat la Parchetul General în dosarul vechi din 2011, în care am fost cercetat pentru conflict de interese, la sesizarea ANI, şi am dus nişte documente.  Nu este vorba despre nimic nou. Procurorii mai au ceva de cercetat în acest dosar şi au cerut probe noi, iar pentru aceasta a fost nevoie de infirmarea soluţiei de neîncepere a urmării penale. Dar nu s-a pus în mişcare acţiunea penală”, a spus Mate.

Comentarii Facebook