Sambata 28 Decembrie

Deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu, ii cere ministrului Agriculturii Valeriu Tabara sa isi mute "tabara" de la minister

Deputatul clujean Horea Uioreanu crede ca ministrul Agriculturii ar trebui fie sa se informeze corect, fie sa renunte la mandatul "care se pare ca il depaseste".

 

"Ca nu stie preturile reale ale produselor din piata nu e un bai prea mare (doar nu-si inchipuie cineva ca domnia sa face piata...). Problema apare in momentul in care se arata extrem de optimist in ceea ce priveste securitatea alimentara a romanilor. Cu toate ca federatiile producatorilor din domeniul agriculturii atentioneaza asupra unei iminete cresteri de preturi ale produselor autohtone, domnul ministru continua sa afirme ca aceasta nu se va intampla in viitorul apropiat. Aceste declaratii ma determina sa ma intreb pe unde o avea domnul ministru "tabara" si cum de, in peregrinarile domniei sale, nu a observat cat rau au facut culturilor ploile din primavara, determinand reducerea unora si intarzierea dezvoltarii altora, in special a fructelor? Cum de nu stie domnul ministru ca meteorologii au prognozat o vara secetoasa, iar sistemul de irigatii este inexistent?", afirma Horea Uioreanu intr-un comunicat de presa.

 

Deputatul liberal cere autoritatilor "sa implementeze un set de politici care sa vina in sprijinul agricultorilor. Fermierii nu au nevoie de pomana, dar au nevoie ca de aer de o politica agricola coerenta si de respectarea termenelor de plata a subventiilor".

 

Horea Uioreanu considera ca ministrul Agriculturii are doua alternative: "fie se informeaza corect si face declaratii in cunostinta de cauza, fie renunta la un mandat care se pare ca il depaseste si isi muta «tabara» de la ministerul pe care se pare ca nu-l poate controla".

Comentarii Facebook