Dîncu, despre achiziţia unui sistem de drone pentru Armată: Este un proiect de 1,4 miliarde de lei. Până în primăvară trebuie să îl implementăm
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că există un proiect în valoare de 1,4 miliarde de lei pentru achiziția unui sistem de drone pentru Armata Română. Proiectul a fost promovat în toamna anului trecut, în perioada octombrie 2021, iar anul acesta, conform ministrului Dîncu, există o posibilitate de finalizare a tuturor demersurilor legale.
Vasile Dîncu a fost întrebat marți, 15 martie, într-o conferință de presă susținută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dacă Armata României intenționează să achiziționeze drone.
„Există un proiect care a fost promovat încă din septembrie anul trecut, dinainte de a fi eu în mandat, privind achiziţia unui sistem modern de drone. Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme, un proiect foarte interesant. Ne bazăm foarte mult pe industria românească pentru că avem în industria privată românească câţiva producători importanţi şi acest proces de achiziţie este în curs. Sperăm că în această primăvară vom finaliza toate demersurile legale pentru aceasta. Este vorba de un proiect care înseamnă adaptarea României la cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte aviaţia fără pilot”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
Tot mați, 15 martie, ministrul Apărării a făcut o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu omologul său don Belgia, Ludivine Dedonder, conform News.ro.
6 Comentarii
Oamenii Și Copiii Să Nu Se Ducă La Armată Nici-o Dată Indiferent Ce Poate Fi, Indiferent Ce Se Poate Întâmpla, Deoarece Este Mai Bine Fără Armată Obligatorie.
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN… Citeste mai departe
Votați Partidul USR, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România:
https://youtu.be/pVwaR6ikBZk?si=0xPy1-xDU70fulqG
Nu Vrem Armata Obligatorie:
https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx
Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine,… Citeste mai departe
Nu Vrem Armata Obligatorie:
https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx
Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De La Alte Instituții De Învățământ, Nu Oameni Și Copii De Rând !
Deoarece Sunt Și Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă… Citeste mai departe
HAI MA LASI..!!! CAT ESTE COMISIONUL TAU??????....mai ai tupeu sa iesi prin media dupa ce la propria ta ARMATA LE-AI TAIAT PENSIILE SI LE-AI INGHETAT SALARIILE...ASA O SA RAMAI IN ISTORIE..si in cartea recordurilor....TOATA LUMEA ESTE MAI BUNA IN AFARA DE ARMATA TA MINCINOSULE!!
niste seconduri ar fi ideale, dar neaparat de la americani
@bula: nu nu...la mana a 3-a is mai ok, exact ca si aviaonele f16 cumparate de la portuchezi sau spanioli