Duminica 22 Decembrie

Diploma falsă a lui Mihai Seplecan este cercetată și de Parchet. Poliția face o anchetă paralelă

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, ar folosi o diplomă falsă emisă de Universitatea Spiru Haret, susține conducerea acestei instituții.

 

Cazul a intrat în vizorul Poliției Cluj, care a solicitat un punct de vedere oficial de la Universitatea Spiru Haret. ”Încă nu am primit niciun răspuns. Așteptăm poziția oficială și apoi vom stabili ce infracțiuni s-au comis”, au declarat surse din cadrul IPJ Cluj. 

 

Pe fir au intrat și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, unde au fost depuse plângeri pentru folosirea de către o persoană oficială a unei diplome false. 

 

Surse judiciare susțin că în 2006 ar fi fost vândute în București cinci astfel de diplome false, cu sume de 7.000 de lei fiecare. Aceste diplome mai sunt folosite în Cluj-Napoca și de alte persoane aflate în funcții de conducere. Până în acest moment nu au fost oferite nume și date personale. 

 

Conducerea Universității Spiru Haret a clarificat situația diplomei și a precizat că aceasta este un fals.

 

Diploma de licenţă Seria D nr 0115367 pe numele absolventului Szeplekan Ş. Mihai nu a fost eliberată de Universitatea Spiru Haret Bucureşti. Diploma este contrafăcută şi prezintă date neconforme realităţii, respectiv diploma nu a fost eliberată de Serviciul acte de studii din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti, seria şi numărul formularului de diplomă nu au fost repartizate niciodată Universităţii Spiru Haret Bucureşti pentru absolvenţii promoţiei 2006; pentru aceşti absolvenţi formularele de diplomă repartizate Universităţii Spiru Haret poartă seria Y”, susţine rectorul Universităţii Spiru Haret, Aurelian Bondrea.

 

Semnăturile aplicate pe diplomă nu aparţin persoanelor îndrituite de Universitatea Spiru Haret pentru a semna acte de studii, respectiv rector, decan şi secretar şef. Numărul de înregistrare din Registrul de evidenţă acte de studii, respectiv 216/09.12.2006 nu face referire la vreun act de studii eliberat pe numele Szeplekan Ş. Mihai. La numărul 216 se regăseşte înregistrată diploma de licenţă seria Y, nr. 0049143 eliberată absolventei Neacşu P. Elena de către Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Constanţa din structura Universităţii Spiru Haret. Diplomele de licenţă pentru promoţia 2006 au fost scrise olograf şi nu tipărit”, a mai declarat acesta.

 

Dacă aceste acuzații se confirmă, Mihai Seplecan ar putea fi cercetat pentru fals în acte publice, uz de fals şi înşelăciune.

 

Mihai Seplecan a folosit diploma pentru a o serie de contracte de asistență juridică cu mai multe primării din județ, dar și pentru a se angaja la Hidroserv Cluj și Electrica Cluj, unde a ocupat poziții de director, funcții impuse politic și a încasat salarii lunare de peste 7.000 de lei. 

 

Mihai Seplecan a dat de înțeles că nu va demisiona, dar nici nu a negat acuzațiile care i se aduc. ”Nu comentez”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj. 

 

Vezi AICI diploma.

Comentarii Facebook