Duminica 22 Decembrie

DNA a făcut percheziții la Primăria Cluj-Napoca și o firmă privată - FOTO

 

Anchetatorii au solicitat, miercuri dimineața, la prima oră, copii după documente şi contracte încheiate între municipalitate şi SC Coral Impex, firma care se ocupă de deratizare şi dezinsecţie.

 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că s-au cerut copii după hotărâri de Consiliu Local, contracte de prestări servicii, contracte de sponsorizare în relația Primăria Cluj-Napoca şi SC Coral Impex.

 

Contractul Coral Impex cu Primăria Cluj-Napoca a încheiat în 7 iulie 2006 și a fost prelungit, la expirare, în 12 iulie 2011, la propunerea primarului de atunci, cu încă 7 ani și 7 luni, fără licitație.

 

Motivul invocat a fost că tarifele ar fi urmat să crească dacă se face licitație. ”În vederea evitării creșterii excesive a tarifelor la activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, având în vedere și prevederile contractului de concesiune dă dreptul concesionarului de a iniția modificarea si/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării reglementărilor și/sau condițiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia”, se arată în hotărârea CL din 14 decembrie 2010.

 

Contractul cu Coral Impex a fost prelungit fără licitație, prin încredințare directă, în mandatul primarului Sorin Apostu.

 

Primăria Cluj-Napoca are un contract cadru pentru prestarea activităţilor de dezinsecţie şi deratizare a domeniului public încheiat în anul 2006, în urma unei licitaţii publice câştigate de SC Coral Impex, pe o durată de patru ani, prelungit în 2010, printr-o hotărâre de Consiliu Local, pentru o perioadă de 7 ani şi 7 luni. În 2010 nu a mai fost organizată o licitaţie, CL optând pentru această variantă de prelungire a contractului, din iniţiativa primarului de atunci, Sorin Apostu. Intrarea în vigoare a prelungirii a devenit efectivă din 12 iulie 2011, iar de atunci curge termenul de 7 ani şi 7 luni”, a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

 

Serviciile prestate de Coral Impex erau plătite în baza unui contract cadru, care prevede costuri unitare pe tipuri de servicii prestate, cu o valoare minimă şi maximă.

 

În funcţie de nevoi, Primăria a solicitat, pe bază de comenzi, anumite tipuri de servicii şi cantităţi pe parcursul derulării contractului. Serviciile prestate de Coral Impex sunt valabile pentru tot domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, existând etape periodice de dezinsecţie şi tratamente anti-căpuşe, de exemplu”, a spus Buzatu.

 

SC Coral Impex SRL are sediul central la Ploieşti.

 

---------------

UPDATE

 

În baza ordonanței emise de DNA Cluj, se Serviciul Teritorial Cluj, s-a solicitat Primăriei să fie predate mai multe documente legate de contractul cu firma SC Coral Impex SRL. Este vorba despre hotărârea de Consiliul Local din 2006, hotărârea Consiliului Local din 2010, de prelungire a contractului, dosarele care vizează plățile făcute, procesele verbale de verificare a lucrărilor, recepțiazilnică și finală, situația raportărilor aferente, înscrisurile privind imobilele și suprafețele care fac obiectul activității de deratizare și dezinsecție, contractele de sponsorizare dintre Primăria Cluj-Napoca și Coral Impex. 

 

Se precizează că este vorba despre suspiciuni cu privire la cercetarea unor posibile fapte de corupție săvârșite de -către funcționari ai administrației publice locale”, a declarat primarul Emil Boc.

 

Nu am alte date legate de acest contract. El a fost întocmit în 2006 și a fost prelungit în 2010”, a mai spus Emil Boc. Întrebat dacă a fost prelungit legal, primarul a spus că ”nu am fost aici în 2010, dară bănuiesc că a fost prelungit legal, altfel nu se putea. A fost prelungit prin hotărârea Consiliului Local. Nu am avut niciun fel de sesizare că ar fi fost probleme. Din câte văd eu aici sunt suspiciuni privind unele fapte de corupție săvârșite de funcționari publici. Nu știu la ce se referă, dar există și se cercetează”.

---------------------

UPDATE 1

 

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015.

 

În cursul zilei de 07 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie”, scrie dna.ro. 

--------------------------

UPDATE 2

 

Procurorii au adus 2 xerox -uri în încăperea cu documente pentru a face copii.

 

 

 

 

 

 

 

Procurorii au umplut o dubiță cu documente.

 

 

 

 

Comentarii Facebook