Duminica 22 Decembrie

Donații de toată rușinea pentru Depozitul de Filme de la Cluj

 

Organizatorii TIFF au lansat o strângere de fonduri pentru salvarea Depozitului de Filme de pe strada Maiakovski, unde ar putea fi amenajat un muzeu al cinematografiei. 

 

Pe site  -ul unde se strâng fondurile s-au strâns la 21 de zile de la lansarea campaniei, numai 1468 euro. Pentru demararea lucrărilor ar fi nevoie de 7.000 de euro, a anunțat Tudor Giurgiu, directorul TIFF, conform Clujul Cultural.

 

„Salvați Marele Ecran!” își propune să facă primul pas pentru înființarea unui muzeu al cinematografiei în Cluj-Napoca. ”Clujul poate deveni primul oraş din România care deține un muzeu al cinematografiei româneşti, instituţie inexistentă în ţară. Depozitul de Filme, fost depozit al RADEF Româniafilm, este astăzi un spaţiu dezolant care poate deveni, atât prin potenţialul său de spaţiu alternativ de cultură urbană, cât şi prin valoarea istorică şi cultural, cel mai bun cadru pentru dezvoltarea unui muzeu al filmului.

 

Vrem să transformăm Depozitul de Filme dintr-un punct pe o hartă, un loc abandonat, îngropat între mii de role de film, într-unul de care suntem responsabili direct, un spațiu care poate deveni unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Cluj”, se arată pe site -ul campaniei.

Comentarii Facebook