Vineri 22 Noiembrie

Două noi curse de pe Aeroportul Internațional Cluj

 

Aeroportul Internațional Cluj va inaugura în 2015 două noi curse, prin compania Wizz Air. 

 

Urmează destinații noi, în primul trimestru al anului 2015. Din 28 martie, se va zbura spre la Bari (Italia) și Koln (Germania). Wizz Air a adus la Cluj-Napoca a patra aeronavă, care va zbura spre cele două noi destinații”, a precizat directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo.

 

Acesta a spus că o altă reușită este instalarea noului sistem de balizaj, ILS 2, care permite avioanelor să aterizeze având o vizibilitate de până la 300 de metri.

 

Acest nou sistem a permis ca, în luna decembrie, să fie reduse cu 90% zborurile anulate sau întârziate din cauza ceții, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013. Vor mai fi anulări și întârzieri de zboruri, dar fenomenul este izolat. Peste tot există zile când nu se zboară din cauza ceții, dar important este că s-a redus semnificativ numărul curselor cu probleme”, a mai spus David Ciceo.

Comentarii Facebook