Drumul Expres Cluj-Dej, mai aproape de realizare! A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
CNAIR anunţă că a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al viitorului Drum Expres Cluj – Dej, lung de 75 km. Durata contractului este de 21 de luni iar valoarea acestuia se ridică la 27,5 milioane lei fără TVA.
”Luni, 23.12.2024, CNAIR a semnat contractul pentru ”Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj – Dej”, cu ofertantul desemnat câştigător, respectiv Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL”, informează Compania de Drumuri. Valoarea contractului de servicii este de 27.521.381,44 Lei, fără TVA. Durata contractului este de 21 de luni, din care 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate”, precizează CNAIR.
De asemenea, contractul va fi finanţat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport, aferent perioadei de programare bugetară a U.E. 2021-2027), fiind în acord cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din cadrul Planului Investiţional 2021 - 2030, cu obiectivul de sustenabilitate, de dezvoltare economică şi de dublă utilizare a infrastructurii de transport.
Construcţia viitorului Drum Expres Cluj – Dej la o lungime estimată de 75 km va contribui la o serie de efecte pozitive aşteptate, după cum urmează:
- reducerea timpului de călătorie şi creşterea vitezei medii de deplasare între localităţile Cluj şi Dej, cât şi conexiunea cu viitoarele drumuri, Drum Transregio Gilău - Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) respectiv Autostrada A3 Transilvania,
- îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a traficului rutier,
- reducerea numărului de accidente, precum şi îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei,
- reducerea poluării sonore în zona localităţiilor urbane Cluj – Dej,
- reducerea emisiilor de poluanţi şi a impactului negativ asupra mediului, prin creşterea fluenţei atât a traficului de tranzit, deviat pe autostrăzi, cât şi a traficului rămas în zona urbană
7 Comentarii
TERMINAȚI DRACULUI O DATĂ AUTOSTRADA COC BOLOVAN
Tipic Cluj, judet cu infrastructura africana
O sa
Se va
Va fi
Vom face
Daca vreti sa vedeti infrastructura, mergeti in Bihor sau in Oradea.
Daca va multumiti cu randari, stati acasa.
2 ani se face studiu de fezabilitate. Apoi se pune la sertar pana la alegeri. Pentru autostrada Cluj - Oradea in ce an s-a facut studiul?
Mai aproape de BUM,că s--a FÎS mai de mai multe ori !!!
ieri am fost pe dansul inca nu e marcat dar urmeaza. Sper sa faca si metro pana la Jej, daca tot vin cartitele la clouj, o comuna legata de un oras ar creste calitatea vietii in comuna smartogalactica
@grecia: si Cluju ii un sat
@ :