Duminica 22 Decembrie

Drumul județean 109A Chinteni - Vultureni - Dealu Jurcii va fi refăcut de turcii de la Kiat

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de modernizare și reabilitare pe drumul județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Dealu Jurcii.

 

Sectorul vizat de reabilitare, în lungime totală de 38,366 kilometri, începe în dreptul localității Chinteni, traversează localitățile Deușu, Băbuțiu, Șoimeni, Panticeu, Recea Cristur, respectiv Căprioara și se termină la intersecția cu DJ 108B. 

 

Este o nouă promisiune pe care o respectăm, aceea de a oferi locuitorilor din zonă, dar nu numai, condiții optime de circulație, incomparabil mai bune față de cele actuale. Chiar dacă durata maximă a lucrărilor a fost stabilită la 24 de luni, vom face tot ceea ce se impune pentru ca acest termen să fie cât mai redus”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

 

Necesitatea inițierii lucrărilor de modernizare pe acest drum județean a fost determinată de starea avansată de degradare a părții carosabile, generată atât de structura slabă cât și de traficul intens desfășurat. În momentul de față DJ 109A este afectat de multiple degradări de suprafață – fisuri și crăpături, denivelări, suprafețe fără aderență, etc., precum și defecte care afectează capacitatea portantă, respectiv planeitatea suprafeței de rulare, motiv pentru care acest drum nu mai respectă condițiile tehnice de utilizare în siguranță.  

 

Pentru remedierea tuturor acestor deficiențe, Consiliul Județean a luat decizia reabilitării celor peste 38 de kilometri de drum județean astfel încât, la finalizarea lucrărilor, DJ 109A să se prezinte la un nivel tehnic și funcțional cât mai ridicat. În acest scop, proiectul de reabilitare vizează amenajarea unei platforme a drumului cu lățimea de 8 metri, din care partea carosabilă se va constitui din două benzi de circulație de câte trei metri, restul fiind benzi de încadrare și acostamente. Structura rutieră va fi una solidă, compusă din fundații din balast, straturi de piatră spartă, tratamente bituminoase, straturi de uzură, respectiv bindere cu criblură. În ceea ce privește scurgerea apelor pluviale și de suprafață, vor fi realizate noi șanțuri și rigole, vor fi decolmatate șanțurile vechi și se vor construi de la zero sau, după caz, reabilita nu mai puțin de 75 de poduri și podețe. De asemenea, la finalizarea lucrărilor de modernizare se va reface integral semnalizarea rutieră verticală și orizontală. 

 

Lucrările de investiții pe drumul județean DJ 109A Chinteni - Vultureni - Dealul Jurcii sunt în valoare de 27.186.745,61 lei și vor fi executate de SC KIAT Group Construct SRL, finanțarea fiind asigurată din creditul de 50.000.000 de euro contractat de Consiliul Județean.

Comentarii Facebook