Duminica 22 Decembrie

După ce promitea că românii vor vedea efectele creșterii economice, acum Florin Cîțu promite că vom vedea reducere a prețurilor


Președintele PNL Florin Cîțu, a spus că din a doua parte a anului 2022 vom vedea o reducere a prețurilor, dacă Banca Centrală și Ministerul Finanțelor vor lucra bine împreună.

Acesta spune că Banca Centrală deja a început să acționeze împotriva inflației, crescând dobânda cu 0,5.

Unii spun că e prea târziu, alții că nu e cât trebuie. Putem să discutăm. Banca Centrală trebuie ajutată de Ministerul Finanțelor care trebuie să mențină un deficit unde și l-a asumat și să nu crească. Atâta timp cât acești parametri, Banca Centrală, Ministerul Finanțelor vor lucra împreună, ar trebui să vedem o reducere a prețurilor începând din partea a doua a anului”, a spus președintele PNL.

Guvernul are toate cifrele. Guvernul știe exact care este execuția bugetară, știe exact cât poate să mai întindă, în ce direcție și apoi trebuie prioritizat. Ce putem să facem cu acești bani? Noi spunem că ei trebuie investiți. Dacă este spațiu fiscal să reducem și acciza la carburant, să facem și alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine, dar trebuie să ne gândim că, totuși, dacă prețul sau dacă cererea este inelastică, revin la acest element. Ceea ce înseamnă că, dacă oricum prețul nu scade cerere există, s-ar putea să vedem că această reducere acciză să nu se transfere într-un preț mai scăzut.

Aici e nevoie de experți să ne spună exact, să calculeze și apoi să spună dacă se va materializa și într-un preț mai mic sau nu la pompă”, a mai spus Florin Cîțu, potrivit Mediafax.

În octombrie 2016, pe atunci premierul României, Florin Cîțu, spunea că românii vor simți în curând că trăiesc mai bine.

Florin Cîțu îi liniștește pe români: Suntem foarte aproape de a simți cu toții beneficiile creșterii economice

Comentarii Facebook