Elena Băsescu, îmbrăcată în alb la Cluj. Și-a urmărit tatăl din mulțime FOTO
Europarlamentarul Elena Băsescu și-a susținut tatăl la mitingul electoral de la Cluj.
Frumoasa politiciană a fost liniștită și a purtat o cămașă de culoare albă, fiind în tonul celor de pe scenă, care au purtat haine de aceeași culoare.
Elena Băsescu a spus numai că își susține tatăl la referendumul din 29 iulie.
Băsescu a aprins FLACĂRA DEMOCRAȚIEI la Cluj: Dacă pierd referendumul o voi stinge VIDEO
18 Comentarii
esti pedelista dar vrei sa creezi confuzie! nu ne faci tu pe noi cu vorbele astea!
nici eu nu sunt pdl-ista, dar Ramona aici ai dreptate legat de USL, numai cine este prost, nu vede ce joc murdar face USL si mai ales Ponta; la Bruxelle numai ca nu i-a pupat talpile celor de acolo si a promis tot, iar cum a venit acasa a negat tot. Cum se numeste un astfel de om?? un om cu bun simt sau un MINCINOS ORDINAR? daca nu vrem sa luam in seama… Citeste mai departe
ioi ce uratanie
nu mai puneti asemenea purjatii pe net ca face lumea atac de cord.
Sunteți ignoranți!!! USL-iștilor. Dar probabil că la voi primează interesele personale. Eu nu sunt PDL-istă și nici nu fac parte dintr-un partid. Dar am crescut în comunism și nu îmi doresc același lucru pentru copiii noștri. Spuneți Nu la referendum pentru copiii noștri!!! Aveți o răspundere foarte mare când votați așa că alegeți bine! Altfel vom… Citeste mai departe
capoditutticappi mafiotul basecu DA la PUSCARIE !!!
mafioata udrea DA la PUSCARIE !!!
hotzul videanu DA la PUSCARIE !!!
mafiotul blejnar DA la PUSCARIE !!!
delapidatorul criminal boc DA la PUSCARIE !!!
hoatza anastase DA la PUSCARIE !!!
criminalul delapidator dutza DA la PUSCARIE !!!
hoatza ridzi DA la PUSCARIE !!!
fratelo mircea… Citeste mai departe
Frumoasa si desteapta chiorului!.
ce buze areeeeeeee!!!!!! seamana f bine cu *****a lui miron cosma
Ramona daca tu iei in considerare presa de afara si dupa aia te ghidezi esti intr-o situatie mai deplorabila decat saracii batrani din sate, care aud abia dupa 10 ani ce se intampla la oras. Ce stie presa straina de ce se intampla cu adevarat in tara? Noi am simtit-o pe pielea noastra si stim toate cate s-au facut. Cei din afara afla doar ce li se spune,… Citeste mai departe
Nu e nevoie sa citim in ziarele de afara. Sursele cele mai apropiate de romani pentru problemele din tara sunt in Romania. Iar astea nu-s minciuni ci fapte dovedite insa nepedepsite. Comunistii mincinosi sunt acei pe care ii aperi tu cu atata patos. Este cam absurd sa definesti o coalitie in care intra PNL drept comunisti avand in vedere mai ales ca… Citeste mai departe
Îi mai puneți multe minciuni în cârcă? Spuneți NU comuniștilor mincinoși. Citiți presa internațională dacă știți să citiți în engleză USL-iștilor și veți vedea cine minte.
Da, au dreptate slugile si scribii basisto-pedelisti: Antonescu si Ponta au controlat si controleaza justitia din 2004 pina in prezent, deoarece din ordinul lor a fost inchis in 24 ore dosarul "casa din Mihaileanu a lui basescu”, ei au dispus prin traffic de influienta inchiderea "dosarului Flota” a lui Basescu, ei au "musamalizat” spalarea de bani… Citeste mai departe
Luați exemplu și faceți ceva cu viața voastră, nu mai bălăcăriți. Apreciez oamenii care preferă să facă ceva și să greșească decât oamenii care nu fac nimic dar se cred perfecți. Iar limbajul vostru seamănă cu comportamentul lui Mazăre. Halal!!! Avem un singur președinte și acela este TRAIAN BĂSESCU! V-ați înscăunat singuri trădătorilor. Așa ceva nu… Citeste mai departe
eu nu lupt pentru mine, eu lupt pentru poporul meu:Maria,EBa,Oana,Syda, taica-sau, Videanu, Berceanu, hai si Nutza ca-i dama bine plus,plus.Eu nu lupt pentru scaunul meu, eu lupt pentru imunitate ca daca o pierd ajung sa Poarta Alb sau comandant pe nava Rahova. Eu nu lupt pentru grupurile de interese, nu mai pot eu de ele, le-am dat destul in 7 ani.Eu… Citeste mai departe
Pana si Ceausescu si-a expus mai cu fereala progenitura! Mi-e greatza, dar imi pare bine ca a venit caci au un motiv in plus romanii sa nu-l voteze. Si pentru prostii care nu realizeaza puterea lui Basescu si de ce unii nu-l mai doresc: USL-istii comenteaza sub anonimat DE FRICA nu stii la ce te poti astepta de la acest regim! Si mai au un motiv: ei… Citeste mai departe
Oare asa se imbraca o europarlamentara fiica de fost presedinte la intalniri publice? Camasa alba si tenisi colorati, buze siliconate si par nespalat... Bravo fa! Apoi nu e de mirare din asa tata nu putea sa iasa ceva mai bun ca el, aschia nu sare departe de trunchi. Jos Clanului Basescu, familie de tradatori ai patriei.
FORZA BASESCU!UNICUL PRESEDINTE!JOS PLAGIATORUL SI ABSENTUL DIN PARLAMENT!PT. CRISTINA,DETURNARE DE FONDURI ARE ANTONESCU,EL I-A BANII FARA SA FACA SERVICIUL,ASA VOR ROMANII UN PRESEDINTE-ABSENT,NU?IN REST SANTETI NISTE JAVRE URATE,VA E CIUDA CA NU ARATATI NICI PE JUMATE CAT EBA.**** USL!
CE MUTRE DE NUISTA ARE SCROAFA ASTA BASINOASA
SA NU LASAM SA SE BASEASCA LA CJ
DATI CU OUA IN FREZA EI DE VAMPA
alo! monica iacob ridzi, DETURNARE DE FONDURI PUBLICE PENTRU CAMPANIA eba!!!
vei ajunge si tu la Poarta Alba, analfabeto!