Duminica 22 Decembrie

Elevii nevoiaşi vor primi voucherele pentru rechizite școlare abia în 9 septembrie


Elevii care au nevoie de vouchere pentru rechizite vor primi cei 500 de lei abia după 9 septembrie. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că încă se lucrează la listele cu beneficiari, pentru că pe timpul vacanţei nu toţi elevii pot fi contactaţi.

Ministrul Educaţiei a anunțat joi, 25 august, în cadrul unei conferinţe de presă, că devansează termenul prin care inspectoratele trebuie să trimită Ministerului Educației lista cu beneficiarii tichetelor educaționale, din 23 septembrie, în data de 9 septembrie.

Astfel, Sorin Cîmpeanu speră ca elevii și părinții să primească mai devreme banii pentru a putea cumpăra rechizite. Potrivit edupedu.ro, cei 500 de lei primiți pe card de părinții elevilor defavorizați care îndeplinesc anumite condiții, pot fi folosiți pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală. 

De asemenea, Federația Părinților anunţa recent că anul acesta inspectoratele școlare vor comunica Ministerului Educației lista beneficiarilor pentru anul școlar 2022-2023 până la data de 23 septembrie 2022, fără să precizeze când vor ajunge banii pe carduri pentru a putea fi folosiți.

Sorin Cîmpeanu vrea ca listele să ajungă mai repede la minister, pe 9 septembrie

Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a venit cu precizări alimentare şi a spus că în cazul părinţilor care deja deţin carduri, banii vor fi primiţi destul de repede, în următoarele zile. În cazul părinţilor care încă nu au primit cardurile, termenul cu siguranţă va fi mult mai lung (...) Cei care se pot solicita aceste vouchere sunt părinţii care pot demonstra prin flutaraşul de la serviciu, că nu obţin un venit mediu lunar mai mare de 1.275 de lei pe membru din familie”, a transmis Raluca Bîrcă, reporter Antena 3-

Cererile pentru acordarea tichetelor sociale pentru rechizite se depun în termen de 5 zile de la începutul anului școlar 2022-2023. Mai exact, data limită este 10 septembrie 2022.


Comentarii Facebook