Duminica 22 Decembrie

Emil Boc a votat: Îi îndemn pe toți clujenii să meargă la vot, pentru că urmează vremuri dificile FOTO/VIDEO



Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost la vot, duminică dimineață, în jurul orei 10.00.

Acesta a participat la vot însoțit de soția sa, Oana Boc, dar și de alți membri PNL, precum președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și europarlamentarul Daniel Buda.

Emil Boc a declarat că a votat cu cei care cred în dezvoltarea țării prin investiții și crearea de locuri de muncă.

Am votat cu cei care cred că România merge mai departe prin investiții și locuri de muncă. Investițiile și locurile de muncă reprezintă cea mai bună cale spre creșterea economică și în același timp cea mai bună formă de protecție socială”, a declarat Boc la ieșirea de la vot.

De asemenea, primarul a precizat că îi îndeamnă pe clujeni să iasă la vot, avertizând că urmează vremuri dificile, motiv pentru care trebuie să avem o guvernare stabilă.

Îi îndemn pe toți clujenii să iasă la vot. Avem nevoie de o guvernare stabilă, pentru că urmează vremuri grele. Trăim într-un context geopolitic destul de încărcat, opțiunile vecinilor noștrii le cunoașteți, iar România are nevoie de consolidarea statutului său în Uniunea Europeană, în NATO și în parteneriatul strategic cu SUA. De asemenea, gândiți-vă că anul viitor urmează patru alegeri strategice în UE de care depinde viitorul Euro și al Uniunii Europene: alegerile din Franțaa, alegerile din Germania, alegerile din Olanda și din nefericire în Italia. Din acest motiv avem nevoie de un Guvern stabil, legitim, iar această legitimitate nu poate rezulta decât dintr-o largă participare la vot, de acea îi îndemn pe toți românii să meargă la vot”, a conchis Emil Boc.

Comentarii Facebook