Emil Boc, declarații acide la adresa șoferilor clujeni. Edilul îi consideră de o altă „calitate”: „Să nu fim sclavii mașinilor”


Cunoscut pentru politicile de extindere a „dimensiunii verzi” a Clujului, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a venit cu o serie de declarații savuroase la adresa șoferilor clujeni. Edilul a declarat luni în ședința de Consiliu Local că dacă construiești un oraș cu mai multe spații publice, ci nu pentru mașini, „ai mai mulți oameni de calitate”. 

Replica primarului a venit în contextul discuțiilor despre transformarea unor artere centrale în spații shared space.

„Construiești un oraș pentru mașini și trafic, ai un oraș cu mai multe mașini și mai mult trafic. Construiești un oraș cu mai multe spații publice și pentru oameni, ai mai multe spații publice și mai mulți oameni de calitate. 

Noi trebuie să întoarcem pe toate fațetele: vrem un oraș în care se poate respira sau un loc în care să ne sufocăm? Un oraș care să fie sufocat de mașini? Fără ca mașina să dispară din viața noastră, dar să se transforme în șeful nostru sau un instrument pe care îl utilizăm când avem nevoie doar.

Să nu fim sclavii mașinilor. Cineva spunea la un moment dat, așa, metaforic, că o societate dezvoltată nu este cea unde oamenii săraci au mașini, ci cea unde bogații circulă cu transportul în comun”, a punctat Emil Boc. 

Comentarii Facebook