Duminica 22 Decembrie

Emil Boc ”OSĂ” asfalteze Valea Chintăului, Valea Seacă și strada Giuseppe Verdi

Promisiunile primarului Emil Boc au început să fie subiect de glumă printre activiștii civici, care îl numesc  ”primarul OSĂ. OSĂ schimbăm, OSĂ punem, OSĂ dregem”.

Noi promisiuni din ciclul ”OSĂ ” au fost lansate de primarul Emil Boc, de data aceasta fiind vorba de  investiții de 26 milioane euro pentru modernizarea a trei mari artere de circulație: Valea Chintăului, Valea Seacă și G. Verdi. ”Continuăm modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartierele orașului”, anunță primarul Emil Boc. 

Acesta susține că a dat ordinul de începere pentru modernizare străzilor Valea Chintăului și Valea Seacă din cartierul Dâmbul Rotund.

Lucrările încep din 14 februarie. Pe strada G. Verdi lucrările continuă, termenul de finalizare aici fiind 14 luni de la data ordinului de începere (21.11.2022). Proiectele urmăresc siguranța circulației auto și pietonale din zonă și sporirea confortului riveranilor.

Proiectul de modernizare a străzii Valea Chintăului (3.777 ml) cuprinde:

- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;

- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;

- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;

- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;

- execuție rețea iluminat public - montat stâlpi noi dotați cu aparate tip LED;

- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;

- amenajare 9 stații de autobuz CTP.

Durata de implementare a investiției: 18 luni, din care 4 luni proiectare și 14 luni execuție.

Valoarea investiției: 68.384.740,4 lei TVA inclus

Proiectul de modernizare al străzii Valea Seacă (2.121 ml) include:

- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;

- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;

- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;

- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;

- execuție rețea iluminat public - montat stalpi noi dotați cu aparate tip LED;

- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;

- amenajare 4 stații de autobuz CTP;

Durata de implementare a investiției: 20 luni, din care 4 luni proiectare și 16 luni execuție.

Valoarea investiției: 38.702.733,1 lei TVA inclus.


Comentarii Facebook