Duminica 22 Decembrie

Emil Boc: Presedintele PDL nu va fi neaparat candidatul partidului la președintie

 

Emil Boc, fostul presedinte al PDL, a declarat, miercuri, 13 februarie, că viitorul președinte al PDL nu va fi neapărat și viitorul candidat al partidului pentru funcția de președinte.

 

Cu toate acestea, fostul lider democrat-liberal crede ca acesta va avea un rol important in desemnarea candidatului. ”Nu neapărat trebuie pus semnul egalităţii. E clar că cine va avea funcţia de preşedinte al PDL va trebui să dea semnalul decisiv pentru ceea ce înseamnă competiţiile viitoare – alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Eu cred că vor mai fi candidaturi pentru funcţia de preşedinte al PDL. PDL are nevoie de o nouă conducere legitimă aleasă de Congres care să îi dea perspectivă pentru următorii ani. Faptul că sunt mai multe candidaturi este un lucru foarte bun pentru partid, care va dezgheţa atmosfera şi va genera idei şi dezbateri şi dă perspectivă pentru recâştigarea următoarelor competiţii electorale.

 

Cred că va un cuvânt decisiv prestaţia candidaţilor pentru funcţia de preşedinte în ziua votului, şi cred că jocurile vor fi încheiate după ce va fi introdus în urnă ultimul buletin de vot al ultimului participant la Convenţie. Va conta votul celor 5.000 de oameni, care va legitima o conducere, după care trebuie ca toată lumea, indiferent dacă a câştigat sau a pierdut, să se pună în spatele învingătorului şi să îl susţină. Acesta este momentul decisiv în PDL, trebuie o competiţie deschisă, colegială şi fair-play, dar după, cel care câştigă, îşi asumă conducerea partidului, iar cei care pierd să se pună în spatele celui care a câştigat pentru recâştigarea bătăliilor electorale”, a declarat Emil Boc. 

 

Emil Boc a repetat faptul că nu va candida nici la funcția de președinte al PDL, nici la vreo alta functie în forurile de conducere ale partidului.

Comentarii Facebook