Sambata 23 Noiembrie

Emil Boc, răfuială cu Emanuel Ungureanu, pe tema tezei de doctorat a primarului: Ești un terchea-berchea


Primarul Emil Boc a avut o ieșire necontrolată la adresa deputatului USR PLUS, Emanuel Ungureanu, care a cerut public să îi vadă lucrarea de doctorat. 

Emanuel Ungureanu susține că teza de doctorat a lui Emil Boc nu poate fi găsită în original

Ungureanu a oferit 500 de euro celui care va scoate la lumină teza de doctorat a primarului Emil Boc. 

N-o să permit nimănui să încerce să-și bată joc de munca mea de 6 ani, pentru că a fost făcută corect, pe baza studiilor efectuate în țară și în străinătate, am susținut-o la Babeș Bolyai, a fost acreditată de Comisia de Doctorate, am publicat-o și poate fi găsită la Bibliotecii Universității Babeș Bolyai și la alte biblioteci din țară, o am și acasă si pot oferi poze, detalii despre carte.

Înțeleg atacurile politice, accept ca cineva să spună că sunt prost administrator sau primar, dar nu să-și bată joc de munca și studiile mele”, a afirmat Emil Boc, într-o ediție specială la Realitatea Plus.

Emanuel Ungureanu a intervenit în discuție și i-a cerut să depună ”lucrarea de doctorat în original”.

Boc: Emanuel Ungureanu este un terchea-berchea

Nu accept să-și bată joc cineva de munca mea științifică, datează de dinainte de a intra în politică" a replicat Boc

Când i-a repetat primarului să prezinte originalul lucrării de doctorat, Emil Boc a răbufnit. ”Nu înțelegeți că e publicată!" a afirmat Boc.

Ungureanu: Nu înțeleg de ce nu scanați teza și să o puneți pe FB?

Boc: Nu permit nimănui să-și bată joc de munca mea, cartea mea este publică, mai sunt exemplare din ea, dacă dorește cineva. A fost verificată de sute de ori, n-a găsit nimeni nicio problemă, nu pot accepta să facem din alb negru.(...) Te rog să-ți vezi de lungul nasului, pentru că în afară de otravă nu ai făcut nimic, un terchea-berchea, ai luat 3% în alegeri cu mine (la alegerile din 2020, când Emanuel Ungureanu a candidat la primăria Clujului)”, a izbucnit Emil Boc, care nu este la prima ieșire necontrolată în ultima vreme.

Deputatul Emanuel Ungureanu plătește 500 de euro celui care găsește lucrarea de doctorat a lui Emil Boc / Primarul: Teza e publică, să DONEZE banii

Comentarii Facebook