Duminica 22 Decembrie

Europarlamentarul Corina Crețu: ”Mai am cinci ședințe de radioterapie. Vă rog pe toate să aveți grija de voi”


Europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european, a relatat că în vară a fost diagnosticată cu cancer în fază incipientă.

Ea a spus că a decis să vorbească public despre acest subiect în speranța că le va ajuta și pe alte femei să conștientizeze importanța controalelor de rutină.

Am ales să scriu aceasta postare pentru a putea să ajut, să îmi folosesc experiențele de viața pentru a atrage atenția asupra necesității de a a pune sănătatea pe primul loc și a avertiza asupra importanței controalelor de rutina.

Eram la final de iulie și așteptam cu nerăbdare vacanța. Îmi cumpărasem bilete de avion să merg la Oradea, să particip la ședința Biroului Executiv al PRO Romania Bihor.

Între timp, câteva analize, mai ales că trecuse mult prea mult timp de la ultimele analize făcute.

Operație de urgenta, nu are sens să facem biopsie, e o mică tumoare care se vede, după formă, că e cancer”.

Un cuvânt că oricare altul, care nu însemna nimic pentru mine până atunci.

Am început o nouă călătorie.

Diagnosticul de la București s-a adeverit, dar biopsia a relevat faptul că Dumnezeu m-a trimis la medic în timp. Fază incipientă. Deja după operație chirurgul mi-a spus sunt perfect sănătoasă, dar pentru siguranță și pentru a evita reapariția, va trebui să fac și radioterapie.

Că toate accidentele din viața mea, le-am luat așa cum erau, probleme pe care trebuie să le rezolv pentru a putea merge mai departe.

Am continuat toate planurile mele, cu excepția concediului.

Mai am cinci ședințe de radioterapie.

Le mulțumesc tuturor care mi-au fost aproape: familie, prieteni, medici, personal medical.

Le mulțumesc tuturor organizațiilor civice care militează și lupta împotriva cancerului, mai ales împotriva descoperirii precoce a cancerului la sân. Abia acum îmi dau seama de importanța acestor acțiuni și vreau să mă implic în orice demers care le pot face pe femei să conștientizeze că fiecare zi contează.

Știu, mereu avem ceva mai important de făcut, suntem stresate și obosite, de cele mai multe ori tot amânăm.

Vă rog din suflet pe toate să aveți grija de voi”, a scris Corina Crețu. 

Comentarii Facebook