Duminica 22 Decembrie

Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier chiar înainte de votul din Parlament


Premierul desemnat Florin Cîțu și-a depus mandatul chiar înainte ca plenul reunit al Parlamentului să voteze validarea lui în funcție.

Cîțu a spus că premier trebuie să fie președintele partidului. 

Un mesaj important pentru români.

Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Președintelui României.

Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România.

Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile.

Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.

Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi.

Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie.

Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi.

Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.

Mulțumesc pentru încredere și susținere”, a scris Florin Cîțu.

Președintele Klaus Iohannis va face declarații în cursul acestei zile.

Comentarii Facebook