Duminica 22 Decembrie

Frumos în randări! Așa ar putea arăta centrele de comună din Aiton, Săvădisla, Vultureni și satul Nădășelu - FOTO


Patru comune din Zona Metropolitană Cluj (ZMC) beneficiază de planuri de regenerare a unor spații publice, elaborate sub supervizarea Băncii Mondiale. Este vorba despre centrele de comună Aiton, Săvădisla, Vultureni și de satul Nădășelu, din comuna Gârbău. 

Toate cele patru localități se află în al doilea inel de comune care înconjoară Cluj-Napoca. Ele au fost selectate în cooperare cu arhitectul-șef al Consiliului Județean Cluj, Claudiu Salanta, și cu participarea administrațiilor locale vizate, pe baza potențialului de implementare și replicabilitate a acestor concepte. 

Cele patru studii testează posibilități de reconfigurare a centrelor de sate, plecând de la principiul restrângerii și calmării traficului motorizat. 

”Scopul este de a furniza administrațiilor locale un concept coerent de regenerare a spațiilor publice din centrele civice. Următorul pas este realizarea la nivelul primăriilor a documentațiilor necesare (studiu de fezabilitate și proiect tehnic). Apoi, vom identifica, împreună, ZMC și administrațiile publice, sursele de finanțare pentru transpunerea lor în practică”, a declarat Zoltan Coraian, directorul general al ZMC.

Dezvoltarea unor concepte de regenerare a spațiilor publice din localitățile ZMC a început în 2021, cu centrul comunei Florești, și a continuat în 2022, cu centrele comunelor Gilău și Apahida. 

În imagini, simulări computerizate cu planul de regenerare din comuna Aiton. 

Comentarii Facebook