Fumatul, strict interzis minorilor în locurile publice. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat
Senatul a adoptat tacit, luni, 6 februarie, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie 2022, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului, scrie Agerpres.
Propunea legislativă prevede că „interzicerea consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.
„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
6 Comentarii
guvernul de ratați .. deci acceptăm faptul că minorii fumează..da` n-au voie în public că-i toarnă oamenii impostorului-doctorului-plagiatoriului-Mucian-Bodegă-zis-englezu + amendă
va pun disara legamant de vraja cu mercur, fuutuu-i. unde sa mai culeaga puradeii mei chistoace, in gara ?
Trebuie sa mergi 200 metri in papusoi de la drumul public sa fumezi. Te prinde proprietarul si te bate ca zice ca esti la furat, altfel ce ai cauta acolo.
Încalcă Constituia României și drepturile fundamentale ale omului. Că fumează sau nu este treaba părinților și, dacă sînt către 18 ani, a lor.
Nu vedeți că pun îngrădiri peste îngrădiri! Din fericire atîta vreme cît România are Constituție toate posibilele amenzi, pedepse, se pot contesta și câștiga ușor. De aceea vor să schimbe, din nou, Constituția.
@Tudor: Care drepturile omului? Omul nu are niciun drept, e sclavul politicienilor. De fapt e mult mai rau decat sclav, politicienii te pot trimite cand vor ei sa mori sau sa devii handicapat fara maini sau picioare. Vezi in Ucraina si Rusia cum isi pedepsesc politicienii propriul popor.
O sa fumeze inauntru, sa nu-i vada politistii. Daca asa e mai sanatos.