Duminica 22 Decembrie

Funcționarii publici din primării intră în grevă generală, dar nu se știe când

 

Funcționarii publici din primării, consilii județen și alte instituții publice susțin că vor intra în grevă generală, undeva în luna aprilie.

 

Aceștia au așteptat ca Guvernul Ponta să le asculte doleanțele și să încerce să le rezolve, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

 

FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza greva generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală.

 

Aceasta se va desfăşura în luna aprilie 2015, la o dată ce va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei noastre, după ce  va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături (prima săptămână a lunii aprilie 2015) privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest”, precizează Valer Suciu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA). 

 

Revendicările sindicaliștilor sunt:

 

1. Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. 

2. Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

 

FNSA a protestat și în ianuarie 2015, când a fost declanșat conflictul colectiv de muncă. În luna februarie, a fost întrerupt programul de lucru, timp de o jumătate de oră, în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora, într-o zi de vineri, cu program scurt.

Comentarii Facebook