Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, crede că Gherla ar putea fi una dintre nominalizările pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, dacă această competiție ar fi lărgită.

”Gherla îmi este foarte dragă. Am participat la elaborarea PUG -ului. Am aflat de istoria armenească. Toată lumea știe de Gherla că este o închisoare. Ori Gherla este primul oraș din Transilvania cu plan prestabilit, care e unic. Gherla și-a făcut prima bancă publică în care tu plăteai rate comunității, care cumpăra in schimb un teren și îți dadea ție o parcelă de casă.

Pe partea de arhitectură este o arhitectură barocă absolut superbă. Tot în Gherla avem unul dintre parcurile superbe și cea mai mare biserică armenească din Europa.

În același timp, Gherla a ajuns să fie cunoscută doar pentru ultima perioadă istorică, respectiv acea închisoare și ce s-a întâmplat în perioada comunistă acolo, cu toate că închisoarea este mult mai veche și este chiar pe amplasamentul fostului castel Martinuzzi, care e din 1543”, a declarat arhitectul Claudiu Salanță, întrebat cum dezvoltăm și alte orașe din județul Cluj. 

Acesta a spus că de multe ori forța economică distruge un oraș. ”Sunt unele orașe care datorită forței economice reduse sunt salvate. Vedem diverse intervenții ale unor oameni cu posibilitate financiară în zona istorică, care nu e ceea ce ar trebui să fie. Pe de o parte cresc calitatea locuirii și puterea economică, dar trebuie să văd și cum intervin pentru a nu fi pierderi ireversibile.

Cred că ar trebui ca mai multe orașe din Europa să fie pe viitor capitală a culturii și sper ca Gherla să aibă această șansă, de fi nominalizat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a mai precizat arhitectul județului, Claudiu Salanță.

Cetatea Gherla (Cetatea Martinuzzi) a fost construită în 1540, la ordinul episcopului de Oradea Gheorghe Martinuzzi, totodată cancelar și vistier la Curtea Regală maghiară. În clădire funcționează Penitenciarul Gherla.

Cetatea a fost înălțată pe malul drept al râului Someșul Mic, la o distanță de numai câțiva kilometri de ruinele castrului roman Secunda Pannoniorum și în vecinătatea micului sat Gherla, actual municipiu.

Sub conducerea arhitectului Domenico da Bologna (1540-1551), cetatea a fost ridicată sub forma unui patrulater cu bastioane de apărare la colțuri, înconjurat de ziduri groase de 3-4 metri și un șanț cu apă, iar intrarea și ieșirea din cetate se făcea pe un pod mobil (pe latura estică), existând și accesul prin o serie de tuneluri subterane. 

De-a lungul timpului a intrat pe rând în posesia mai multor familii nobiliare, inclusiv a principilor Transilvaniei Sigismund Báthory (1580) și Gheorghe Rákóczi al II-lea (1648), devenind astfel reședința princiară.

La începutul secolului al XVII-lea cetatea Gherla nu mai prezenta importanță strategică, de aceea în 1706 a fost ștearsă din rândul cetăților de război. Cetatea a fost transformată inițial în cazarmă, fiind apoi abandonată și pusă la vânzare.

Pe 20 octombrie 1785 împăratul Iosif al II-lea a transformat cetatea Gherla în închisoare centrală pentru Transilvania (Carcer Magni Principatus Transilvaniae). Transformarea a urmat unei evadări în masă de la închisoarea din județul Trei Scaune, incident care a generat din partea nobilimii dorința de a crea o închisoare de securitate maximă în Ardeal.

Între anii 1857-1860 a fost construit pavilionul central ca loc special de deținere, cu 3 nivele deasupra intrării principale fiind amenajată locuința directorală formată din 6 încăperi, conform proiectului arhitecților bistrițeni Daniel Reschler și Johannes Reschler.

La 1 mai 1913 închisoarea este transformată în institut de prevenție pentru minori, unde aceștia studiau și învățau diverse meserii.

În timpul regimului comunist închisoarea Gherla a cunoscut două perioade distincte: 1945-1964 închisoare politică, respectiv 1964-1989 închisoare pentru deținuți de drept comun. Închisoarea Gherla, una dintre cele mai vechi din România a devenit după 1989 penitenciar de maximă siguranță.