Duminica 22 Decembrie

Greva profesorilor continuă. Guvernul a găsit încă 1500 de lei pentru profesorii aflați în grevă, însă sindicatele propun altă ofertă


Cei de la guvernare au anunțat o nouă ofertă pentru profesori. Este vorba de 1.500 de lei, peste cei 2.500 deja promiși. Guvernul încearcă găsească o soluție pentru a pune capăt grevei profesorilor, care începând de luni a intrat în a doua săptămână.

Se pare că nici de această dată oferta guvernului nu include bani în plus pentru salariu, ci este vorba despre o primă pentru „susținerea carierei didactice" care, în cazul în care va fi acceptată, va urma să fie acordată în două tranșe, care devin egale: 2.000 de lei în iunie, și 2.000 de lei în octombrie, potrivit Antena 3 CNN.

„Profesorii aflați în grevă au luat act de noua ofertă. Până când liderii de sindicat vor primi răspunsul acestora, calendarul protestelor rămâne neschimbat”, a fost anunțul dat de președintele Federației "Spiru Haret", Marius Nistor.

„Ei hotărăsc dacă această ultimă ofertă prezentată de Guvern se ridică la înălțimea așteptărilor lor. Aștept în momentul de față răspunsul clar din fiecare unitate de învățământ preuniversitar. Ne dorim cu toții să se încheie (n.r. greva) cât mai rapid, dar totul depinde strict de deciziile politice", a mai declarat Nistor.

Sindicatele au propus o soluție de compromis

Între timp, sindicatele au propus Guvernului o altă soluție, care implică majorări salariale.

Ultima ofertă propusă de aceștia ar putea aduce în plus 650 de lei unui profesor cu o vechime de 25 de ani la catedră.

Astfel, salariul de bază al unui profesor cu cel mai înalt grad ar ajunge la 3900 lei.

Profesorii cu gradele didactice luate și o vechime între 1 și 5 ani ar urma să primească o majorare de aproximativ 500 de lei.

Profesorii debutanți care beneficiază în prezent de un salariu net de 2400 de lei ar urma să primească în plus 400 de lei, potrivit ofertei propuse de sindicate.

Sindicatele doresc ca aceste măsuri să se aplice din luna iunie, astfel ca la începutul anului viitor să poată intra în vigoare noua grilă de salarizare. 

Comentarii Facebook