Grindeanu vrea să ceară despăgubiri uriașe pentru pierderile cauzate de neintrarea României în Schengen. Nu e clar cine le-ar putea plăti


Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauza refuzului Austriei de a ne accepta aderarea la spațiul Schengen, menționând că impactul financiar pentru acest lucru este de 2% din PIB.

Ministrul nu a menționat însă cine va plăti aceste daune și dacă  România va cere despăgubiri Austriei sau unei instituții comunitare sau dacă acest lucru va însemna deschiderea unei acțiuni în justiție, informează News.ro.

„Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz să îmi prezinte o situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am intrat în Schengen. Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri şi apoi s-au angajat la nişte ţinte de deficit pe care greu poţi să le atingi, asta fiind într-o perioadă de pandemie.  Suntem singura ţară în acea procedură de deficit excesiv la nivel de UE. Omul critică, dar el e responsabil. La Cîţu mă refer. A venit peste noi şi conflictul din Ucraina. Nu poţi să compari costurile pe care România le are fiind la graniţă şi având cea mai mare graniţă cu Ucraina şi impactul pe care acest război îl are asupra României şi să încerci să rămâi în acele ţinte de deficit. E absolut imposibil”, a afirmat Grindeanu.

Acesta a menționat că refuzul aceptării aderării României la Schengen a produs o pagubă care reprezintă 2% din PIB.

,,Discuţiile le-a avut primul-ministru şi ni le-a transmis nouă mai departe, da. Impactul pe neintrarea noastră în Schengen este la 2% din PIB”, a anunțat Grindeanu. 


Comentarii Facebook