Duminica 22 Decembrie

Guvernul dă o nouă lovitură: Pinlonul II de pensii va fi opțional



Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că Pilonul II de pensii va deveni opţional.

"Noi ne-am hotărât ce vrem să facem. Şi este ceea ce am comunicat de anul trecut, şi anume să fie opţional acest Pilon II. Fără doar şi poate este bătută în cuie varianta aceasta. Între timp am aflat cu stupefacţie că sunt şi eu la Pilonul II de pensii cotizant, în condiţiile în care eu am fost absolut convinsă că fiind la limita de vârstă atunci mi s-a luat în considerare o cerere pe care o depusesem la Camera Deputaţilor, unde lucram la vremea respectivă. Nu s-a luat în considerare, dar timp de 10 ani nu am primit nicio informare vizavi de valoarea unităţilor de fond pe care le aveam la firma respectivă. Dar am fost absolut convinsă că timp de 10 ani, neprimind niciun fel de plic acasă, în condiţiile în care legea spune foarte clar că anual eşti obligat să-i spui asiguratului care este valoarea şi numărul unităţilor de fond, neprimind nimic, am fost absolut convinsă că nu sunt. Eu vreau să optez. Vreau să am această posibilitate şi cred că oricine ar trebui să aibă acest drept", a declarat Lia Olguţa Vasilescu la România Tv.

De asemenea, ministrul susţine că în cursul verii se va face o prezentare clară a Pilonului II de pensii pentru informarea cetăţenilor.

"Nu-l naţionalizăm, dar vom explica foarte clar tuturor acestor persoane care sunt cotizante la Pilonul II cât va fi pensia lor, pentru că oamenii au aşteptări. Şi că am constatat stând de vorbă cu foarte multe persoane care cred următorul lucru: că vor avea pensia de stat echivalentă cu a unor persoane care nu sunt la Pilonul II de pensii, la care suplimentar se va mai adăuga şi această pensie. Nu. Se ia o parte din contribuţia la Pilonul I de pensie ca să se asigure această pensie de la Pilonul II. Deci sunt foarte multe lucruri care va trebui să le explicăm oamenilor ca să le înţeleagă", a precizat ministrul.



Comentarii Facebook