Duminica 22 Decembrie

Horia Șulea: Floreștiul va avea trotuare noi pe DN 1 / Avram Iancu și în Luna de Sus

 

Primăria comunei Florești a deschis ofertele pentru licitația de realizare de trotuare noi pe DN 1 / Avram Iancu și în Luna de Sus.

 

Comisia de evaluare a ofertelor a deschis la mijlocul acestei săptămâni ofertele referitoare la licitaţia privind Execuție Lucrări Trotuare în localitatea Florești, str. Avram Iancu și Execuție Lucrări Trotuare în localitatea Luna de Sus pe drumul județean partea dreaptă cu direcția Vlaha, comuna Florești, investiție ce se va realiza strict din fonduri ale comunei Florești. Au existat 7 oferte (în ordinea depunerii dosarelor: Viarom, Napoca SA, CRIDAR, ARL, Ceziana, Nordconforest, KIAT), cu sume cuprinse între 3,25 şi 4,79 milioane lei.

 

Astfel, după importante lucrări de investiții publice – majoritatea lucrări multianuale - din Florești (școala, grădiniță, asfaltări, reabilitare străzi, stații de pompare apă, semaforizare, trecere în subteran cabluri, Ministație SMURD, iluminat public) administrația publică locală din Florești a demarat o licitație care va aduce un plus confort și locuitorilor din Luna de Sus, iar artera principală a Floreştiului va căpăta un aspect modern.

 

Așa cum anticipam, valoarea ofertată a fost semnificativ sub valoarea estimată, de 6,1 milioane lei. Foarte bine, asta înseamnă economia de piaţă. Momentan se derulează trecerea în subteran a cablurilor aeriene de pe Avram Iancu și realizarea unui nou sistem modern de iluminat public. După stabilirea câştigătorului licitaţiei de către Comisia de specialitate vom reface complet trotuarele pe ambele părți ale drumului, pe întregul sector al Floreștiului. De asemenea, va fi realizat un trotuar și în Luna de Sus, pe partea dreaptă cu direcția Vlaha, adiacent drumului județean. În acest moment, pe primul tronson al străzii Avram Iancu au fost realizate lucrările de trecere în subteran cabluri și montaj stâlpi și corpuri noi de iluminat, noul sistem, unul cu reglaj al intensității luminii, funcționând excelent. Corpurile vechi de iluminat au fost mutate pe strada Eroilor și urmează dezafectarea stâlpilor vechi și a cablurilor aeriene. Concomitent cu execuția lucrării pe următoarele două tronsoane”, a explicat primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Comentarii Facebook