Duminica 22 Decembrie

Huedinul este ”îngropat” în șantiere, iar banii la buget pentru asfaltări sunt puțini. Ce investiții se fac în 2021


Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a spus că bugetul pentru acest an va trebui drămuit și făcute alocări pentru asfaltări și pentru schimbarea centralelor de pe rumeguș pe gaz. 

Stăm prost cu bugetul. Sunt 34 de kilometri de conducte de gaz care au fost introduse în Huedin și 24 de kilometri de conducte de apă și canalizare, care se fac. La gaz au făcut săpături de 20 de centimetri, dar la apă canal fac și 3 - 4. Drumurile trebuie refăcute. Îi punem pe ei să le refacă, dar noi trebuie să stăm cu ochii pe ei ca poliția.  

Mai trebuie să fac și etapa a doua la gaz. Sunt case construite după 2014 și acolo trebuie să ducem noi gazul. Sunt și străzi de 800 de metri lungime. Vedem cum le vom face, ori în parteneriat cu firma și împărțim costurile, ori noi vom plăti muncitorii”, a precizat primarul Moroșan.

Acesta a mai spus că sunt și câteva străzi care trebuie asfatate, acesta fiind un alt punct în proiectul pentru 2021. 

În plus, Huedinul trebuie să schimbe centralele termice pe rumeguș în altele pe gaz. ”Trebuie puse centrale pe gaz. Trebuie să facem o analiză, dacă mai merită să ținem centrala cu rumeguș în oraș. Sunt 6 instituții la care trebuie să schimbăm centralele, dacă vom avea gaz. Mai sunt și blocurile. Probabil vom avea de lucru pentru umrătorii 2 ani cu aceste investiții, care sunt mari și necesită fonduri multe”, a mai spus Mircea Moroșan.

Pentru schimbarea centralelor se va face un proiect de investiții pe doi ani sau se va încerca accesarea unui proiect european.

Comentarii Facebook