Duminica 22 Decembrie

În caz de război, românii plecați în străinătate vor avea 15 zile la dispoziție să se întoarcă în țară. MApN a publicat proiectul de lege


Românii plecați în străinătate vor avea la dispoziție nu mai mult de 15 zile să se întoarcă în țară în cazul declanșării unui război, potrivit unui proiect de lege publicat marți, 5 iulie, de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Noua lege reglementează recunoașterea executării serviciului militar de către cetățenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state. Totodată, prin proiectul respectiv se va clarifica modalitatea prin care românii, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii, îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara, relatează sursa citată, notează stirileprotv.ro

Ce prevede proiectul de lege

(1) Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.

(2) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare.

(3) Prin notificarea persoanelor menționate la alin. (2) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare ale cărei formă și conținut sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(4) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract.

(5) Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război sau a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu”, se arată în proiectul de lege al MApN.


Comentarii Facebook