Duminica 22 Decembrie

Încep înscrierile pentru funcţiile de preşedinţi şi locţiitori ai acestora din birourile electorale ale secţiilor de votare


Persoanele care doresc să fie desemnate preşedinţi şi locţiitori ai acestora din birourile electorale ale secţiilor de votare, care vor funcţiona la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 9 decembrie 2012, îşi pot face înscrierea începând din 26 septembrie.

Înscrierile se fac în conformitate cu prevederile art. 19 alin.2-5 din din Legea nr.35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Preşedinţii şi locţiitorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege şi să aibă pregătire juridică (în principal), o bună reputaţie, să nu facă parte din niciun partid politic şi din nicio organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care participă la alegeri, şi care nu sunt rude până la gradul al IV-lea cu niciunul dintre candidaţi.

Persoanele interesate se vor putea înscrie pe listă la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 58, camera nr. 7, începând cu data de 26 septembrie, între orele 13.00 şi 16.00.

Comentarii Facebook