Vineri 22 Noiembrie

Întâlnire între Klaus Iohannis și Victoria Nuland la Palatul Cotroceni



Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri dimineața, cu asistentul secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, la Palatul Cotroceni.

Conform anunțului făcut de Administrația Prezidențială, întâlnirea a început la ora 09.00, iar pe agenda discuţiilor aflându-se consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi SUA şi securitatea regiunii.

Aceasta este prima întâlnire a secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru afaceri europene şi eurasiatice, în cadrul vizitei pe care o efectuează, marţi şi miercuri, la Bucureşti.

De asemenea, Nuland va va avea o întâlnire și cu premierul Victor Ponta, la ora 11.15, la Palatul Victoria, a anunţat, marţi, Guvernul.

Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Comentarii Facebook