PLANUL „SECRET” al lui Alin Tișe care ar putea aduce 300 de milioane de euro Aeroportului din Cluj: „Nu mai stăm cu mâna întinsă la Guvern” VIDEO

Alin Tișe a anunțat o posibilă noua emisiune de obligațiuni pe Bursa București care ar putea să aducă fonduri de sute de miliona de euro pentru investiții la Aeroportul Cluj

Un nou plan ambițios a fost anunțat de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. 

Este vorba despre emiterea de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Acesta estimează că aeroportul ar putea atrage între 200 și 300 de milioane de euro, fără a mai depinde de fondurile guvernamentale.

„Dorința mea este ca pe Bursă să atragem finanțare din mediul privat pentru aeroport. Aceasta ar fi cea mai modernă formă de finanțare și transparență, iar Aeroportul Cluj-Napoca ar deveni primul din România care ar apela la această metodă. Înseamnă că aeroportul ar avea un număr de obligațiuni pe care Bursa să le tranzacționeze, prin care aeroportul s-ar împrumuta de pe piață, iar acești bani ar putea fi folosiți fără să mai stăm cu mâna întinsă la guvern și la alte proiecte”, a declarat Alin Tişe.

CITEȘTE ȘI: Tișe ”listează” județul Cluj la Bursa de Valori București, pentru a avea bani de investiții. Crește datoria județului Cluj cu 30 de milioane de euro

Președintele Consiliului Județean a amintit de faptul că o emisiune similară de obligațiuni județene a avut un succes uriaș, iar acest precedent îi oferă încredere că și aeroportul ar putea putea obține finanțare rapidă de pe piața de capital.

„Anul trecut am făcut o operațiune aparent complicată, dar foarte simplă, de emitere de obligațiuni județene care au fost un real succes. (...) E clar că banii nu vor mai veni pentru lungirea pistei. E nevoie de terminarea Someșului, de mutarea podului, de un terminal cargo, de un nou terminal și, de ce nu, să fim pregătiți pentru până la 20 de milioane de pasageri. 

Sigur că nu ne trebuie mâine, dar dacă am reuși să atragem capital privat printr-o emisiune de obligațiuni pe care aeroportul ar putea să o facă și în mod transparent pe bursă, astfel încât aceste obligațiuni să poată fi tranzacționate, vă pot garanta că aeroportul ar putea obține 200-300 de milioane de euro doar din emisiuni de obligațiuni”, a mai spus președintele CJ Cluj. 

CITEȘTE ȘI: Propunere Alin Tișe: Aeroportul Cluj să emită obligațiuni pe Bursa de Valori! S-ar obține 300 de milioane euro pentru prelungirea pistei la 3500 m

Totodată, Alin Tișe a mai amintit de faptul că prin banii obținuți anul trecut, prin vânzarea de obligațiuni, Consiliul Județean a cofinanțat creditele pe care le avea instituția și le-a închis și a continuat cu investiția în drumuri. 

„Noi am apelat la un specialist care a făcut toate documentele și am ajuns în faza în care am listat pe Bursa de Valori, iar cine vrea le poate cumpăra. Marii retaileri au cumpărat toate obligațiunile, urmând apoi să le vândă la un preț mai mare. Pentru noi a însemnat enorm, deoarece cu o parte din bani am cofinanțat creditele pe care le avea Consiliul și le-am închis, iar cu o parte am continuat cu drumurile. Aeroportul acum este profitabil! Dorința mea ar fi să putem intra într-o altă etapă de dezvoltare, din care să putem aduce bani de pe Bursă, fără să afectăm proprietatea aeroportului și având posibilitatea să atingem ținta de 20 de milioane de pasageri”, a mai spus Alin Tișe. 

Reamintim că  prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București pentru obligațiunile emise de Consiliul Județean Cluj a fost 18 ianuarie 2024. Emisiunea de obligațiuni s-a defășurat în cadrul unui plasament privat, încheiat în decembrie 2023, iar suma atrasă de la investitori a fost de 76 milioane de euro.

Au fost emise 756,800 de obligațiuni, neconvertibile, garantate și denominate în euro.  Obligațiunile au avut o valoare nominală de 100 euro și dobândă variabilă (EURIBOR 6m + 3,25% pe an), scadență în anul 2033 şi cu o opţiune de răscumpărare anticipată în 2029. 


Comentarii Facebook